Iată, a trecut un an de când am început să scriu despre ce e de făcut pentru noi înșine, pentru casă și pentru grădină, câte două postări pentru fiecare lună a anului, deci o organizare pe luni.

Am făcut-o nu numai pentru cititori, ci și pentru mine. M-a ajutat să structurez mai bine activitățile sezoniere, să planific eficient și să mă angajez față de mine însămi că voi duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus.

Au fost perioade atât de aglomerate în acest an, încât am renunțat să scriu alte articole. Dar pe acestea le-am postat de fiecare dată – pentru că îmi luasem angajamentul. Câteodată am întârziat, pe unele le-am scris schematic, două luni de vară sunt adunate într-un singur articol, dar am ajuns la final de an cu ele și mă bucur foarte mult că am reușit.

Activitățile din grădină s-au intercalat cu lucrări mari de renovare și modificare a acesteia. De multe ori s-au încurcat între ele, ceea ce m-a dus la disperare. Însă am ținut să scriu mereu și despre grădină. Să mă încurajez astfel să continui dezvoltarea ei.

Anul ce vine voi reposta aceste articole.

Le voi completa și le voi duce la alt nivel. Adică voi îmbina în ele sistemele mele de organizare. Unele care fac diferența dintre o persoană ordonată, dar obișnuită, pe de o parte și una extrem de eficientă, de cealaltă parte.

Iată cum au curs scrierile de organizare pe luni:

Ianuarie, februarie

Ianuarie a început cu o organizare generală pentru noul an. Elemente de bază: carnetul de notițe și obiectele de papetărie pe care le folosesc mereu.

organizare birou

În februarie am arătat cum sortez îmbrăcămintea. Renovarea a însemnat o mare deretecare prin toată casa și am prins deprinderea de a da mai departe ce nu mai folosesc.

Organizarea semințelor și planurile pentru primăvară au fost principalele activități referitoare la grădină.

plicuri cu seminte
Plicuri incapatoare in care se pastreaza semintele aceluiasi soi, provenite din mai multe surse si din ani diferiti

Martie, aprilie, mai

Lunile de primăvară au venit cu o curățenie mare, cu sărbătorile de Paști și cu multă muncă în grădină.

În martie am început curățenia cu echipamente noi și un sistem foarte bun de curățare a podelelor. Am împrospătat interiorul cu decoruri de primăvară. Am verificat casa și am făcut inventarul echipamentelor ce țin de grădină și viața în aer liber.

Iar în aprilie am continuat aceste activități, am pregătit frigiderul pentru sărbătorile de primăvară, m-am ocupat de garderobă.

buchet cu zambile mov si roz

Luna mai a însemnat ordine și curățenie făcute punctual, reparații și lucrări DIY, planuri de vacanță.

Activitățile din grădină pe martie, aprilie și mai au fost greu de realizat într-o mare de transformări ale acesteia. Am punctat lucrările generale și pe cele particulare cu dorința de a reuși să le parcurg pe toate.

Iunie, iulie, august

Lunile de vară au însemnat planificarea concediului, sfârșitul anului școlar și acțiuni pentru răcorirea casei.

Apoi, în august, am scris despre un pic de pace acasă, la final de lună, după concediul de vis pe care l-am avut.

Grădina m-a bucurat în iunie cu trandafirii spectaculoși pe care i-am plantat recent.

gradina in iunie

În august am continuat lucrări de întreținere a plantelor.

Septembrie, octombrie, noiembrie

Luna septembrie a adus pregătiri pentru școală, pregătiri ale casei pentru sezonul rece, rotirea garderobei pentru toamnă.

Octombrie a însemnat aranjarea stației de băuturi calde, a unui pat confortabil pentru iarnă, începerea curățeniei de toamnă.

În noiembrie am făcut ordine în bucătărie, frigider și cămară pentru a le pregăti pentru sărbători. Sper că a fost de folos schema de aprovizionare pe care am prezentat-o atunci.

Craciun 2015

Toamna am aranjat grădina pentru sezonul rece. Am făcut plantări și am îngrijit straturile de flori.

crizanteme

Decembrie

Această lună s-a axat pe pregătirea și sărbătorirea Crăciunului. Am împărțit-o în mai multe perioade, fiecare cu activitățile sale.

perioada sarbatorilor

În final…

Pentru anul următor îmi doresc să repostez toate aceste articole de organizare pe luni, completându-le și ajustându-le. Rafinând metodele și mijloacele de îndeplinire. Un calendar care să îmi îndrume pașii, și vouă deopotrivă.

Pentru grădină, acum am situații de straturi vechi de rearanjat, altele care vor continua la fel, cât și straturi noi pe care le voi proiecta în acest an. Fiecare lună va fi structurată pentru aceste trei situații, pe lângă mentenanța generală a grădinii.

Aș vrea să pornim în această nouă călătorie împreună și să colaborăm pentru a avea un an plin de reușite organizatorice!

4 Comments
  1. Sarbatori fericite si un AN NOu plin de impliniri si realizari. La multi ani!

  2. Multumesc frumos pentru articolele postate. Imi place foarte mult sa va citesc.
    Un 2020 asa cum va doriti! La multi ani!

    • Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte! Una din dorințe este să scriu cât mai mult aici.
      La mulți ani!

Leave a Reply