Vara și-a intrat în drepturi pe deplin. Să vedem grădina în iunie și ce e de făcut pentru a o păstra frumoasă, sănătoasă și plină de roade. E de preferat să citim mai întâi lista din mai pentru că sunt lucrări care se întrepătrund sau se repetă. Fiecare grădină are ritmul său, în funcție de climă.

Obiective pentru grădina în iunie

Anul acesta suntem reticenți cu călătoriile și, probabil, mulți am tăiat din deplasări. Dar ce ne împiedică să intrăm în starea de vacanță și să procedăm la amenajarea unor colțuri cu aspect de concediu chiar pe terasă sau în propria curte?

Câteva obiecte bine alese transformă cel mai plicticos loc într-unul vesel și plin de viață. Am fost de curând la Ikea și am fotografiat un astfel de aranjament pentru vară.

vara la ikea

Cum am putea face transformarea? Cu:

  • scaune comode, șezlonguri;
  • măsuțe;
  • șiraguri de lumini colorate;
  • perne;
  • lumânări;
  • cât mai multe plante din soiuri care să ne amintească de vacanțele trecute.

Ce ne facem, după cum spuneam într-un articol trecut, dacă nu avem nici măcar un balcon la bloc? Singura posibilitate este să căutăm un colț însorit într-o cameră și să ne facem acolo un loc comod de stat, de citit sau de visare.

Lucrări generale pentru grădina în iunie

Grădina poate părea o corvoadă în timpul verii.

Tot timpul când ies în curte trebuie să am la mine mănușile și o foarfecă. Flori numeroase ale trandafirilor înseamnă strict la fel de numeroase flori ofilite. E ocupația zilnică din această perioadă.

Ca organizare, am mai multe foarfeci și mănuși așezate în diferite locuri. Astfel am la îndemână mereu obiectele necesare și nu pierd timp alergând de colo-colo după ele.

gradina in iunie
Heathcliff Rose

Lucrările principale la grădina în iunie:

  • Udat în perioadele secetoase;
  • Verificarea aracilor și legăturilor pentru plantele care au nevoie de ele;
  • Tăierea florilor ofilite unde este cazul;
  • Verificarea plantelor pentru a depista boli și dăunători;
  • Mulcire;
  • Eliminarea continuă a buruienilor.
Trandafir New Dawn
New Dawn Rose

Lucrări speciale

Tăierea arbuștilor

Principala grijă pe care o am în luna iunie este să tai ramurile câtorva arbuști care au înflorit deja în mai. Iasomia, philadelphus și kerria sunt principalele beneficiare ale acestor lucrări. Forsythia are parte de o tăiere mai lejeră.

iasomie

Este o muncă destul de grea, la care e nevoie de foarfeci foarte bune. Pentru că trebuie să tai ramurile lemnificate de la bază sau până în locul în care a apărut un lăstar viguros. Dintr-un arbust foarte dens va rezulta unul aerat, în care noile ramificații vor avea spațiu să crească. Iar pe ele vor lua naștere în anul următor mugurii florilor. Acum se dau plantei forma și dimensiunile pe care le dorim.

kerria
Kerria

Acești arbuști înfloresc și fără această tăiere, doar că mai puțin. Ei au creștere viguroasă, devin remarcabili și denși, iar ramurile noi nu mai apar în număr mare. M-am obișnuit cu adevărate spectacole primăvara și am grijă ca acest hop de iunie să fie trecut.

Plantări

În grădina de legume se mai pot planta răsaduri.

Eu pun în continuare semințe de mirodenii, spanac și multe soiuri de verdețuri oriunde găsesc un colțișor disponibil, în ghivece sau în grădină.

Alte lucrări pentru grădina în iunie

În grădină sunt multe activități specifice de făcut. Fiecare tip de plantă reclamă un anumit set de lucrări. Ideea e că ar trebui completată o fișă astfel încât să știm cum trebuie întreținută fiecare plantă. Pe lângă udat, legat, tăiat, adăugat îngrășământ, adică cele generale.

În grădina mea, mai am de tăiat coacăzul roșu, după ce culeg fructele. Atunci trebuie eliminate ramurile care au crescut rău.

Tomatele trebuie îngrijite în mod special prin copilire, prindere pe araci, mulcirea pământului.

Și vor mai fi câteva lucrări la zmeură, mur, agrișe, căpșuni…

A… și culegerea cireșelor!

gradina in iunie

Straturile de flori

Este una din activitățile cele mai incitante din grădină, a realiza straturi de flori reușite. Ce înseamnă reușit în opinia mea:

Un strat care:

  • este aspectuos;
  • prezintă interes pe tot parcursul anului;
  • cuprinde plante care se întrețin ușor;
  • mă face să zâmbesc de câte ori îl privesc.
gradina in iunie
Grădina în iunie – straturi realizate anii trecuti

Straturile din anii trecuți încep să arate minunat pe parcursul anului.

Straturile noi, cele din acest an, pot să vă spun că arată jalnic. Plantele perene ajung la maturitate în 2-3 ani. La plantare, acestea sunt de mici dimensiuni, iar spațiile dintre ele sunt mari și goale. O soluție ar fi adăugarea de scoarță, care să facă mai estetică priveliștea.

Pe măsură ce rădăcinile se fixează și planta începe să ia avânt, lucrurile se ameliorează. Anul viitor…

Grădinăritul înseamnă răbdare, răbdare, răbdare…

În final…

Rămâne să ne bucurăm de ce ne oferă grădina în iunie. Fiecare după cât a încercat. Să o privim, să îi savurăm miresmele, să o ascultăm.

Florile vor intra în casă sub formă de buchete.

roses

Legumele, fructele, mirodeniile ne vor îmbogăți mesele.

Va fi un câștig orice roadă care va poposi în bucătărie și de care vom ști sigur că e atât de sănătoasă și neafectată de chimicale pe cât am hotărât noi să fie.

Dacă doriți să vă plimbați prin grădinile altor oameni, aveți pe Gap Gardens o colecție superbă din care să vă inspirați din plin!

Leave a Reply