Activitățile din octombrie sunt o prelungire a acelora din septembrie, așa că e bine să recitiți lista lunii trecute. Să vedem ce avem în plus de făcut în octombrie.
Organizare personală
Mai țineți minte că acum doi ani, la început de an, vă sugeram să vă stabiliți obiective? Știu, după aceea lucrurile au luat-o razna. Cu venirea pandemiei, mulți am fost nevoiți să ne schimbăm stilul de viață și obiceiurile. Unii s-au adaptat cu ușurință și au luat decizii rapide; pentru alții a fost mai greu.
Dar din obiectivele acelea, din visele noastre de început de an, ce a mai rămas? E timpul să vă gândiți la ele. Acum! E posibil să vă găsiți resursele de a îndeplini pe final de an un obiectiv pe care îl pierduserăți din vedere.
În această perioadă începem să petrecem mai mult timp în casă. Refugiul nostru în fața vremii reci și a nopților tot mai lungi trebuie să fie cald și primitor. Am câteva sugestii pentru căminul nostru.
Stația de băuturi calde
Nu știu alții cum sunt… Ei, bine, pentru mine niciodată nu sunt prea multe cafele, ceaiuri și ciocolate calde când vremea e urâcioasă afară. E evident că m-a preocupat aranjarea unui loc special pentru ele.
De câte ori mă trezesc dimineața și pun de cafea, îmi dau seama ce viață ușoară am. În câteva secunde e gata, aromată și aburindă, iar eu mă așez la laptop să o savurez și să citesc știrile. Ceștile, boabele de râșnit, apa, zahărul sunt la îndemână, fără să fac un singur pas să ajung la ele. Mă gândesc cât de simplu poate fi totul când e bine organizat.
Dacă vă plac băuturile calde, un loc special pentru ele, cu cești și echipamente potrivite, vă vor simplifica viața enorm. Vor fi, în plus, un punct de atracție pentru membrii familiei și pentru musafiri.
Iată cum arăta barul de băuturi calde cu ocazia Crăciunului de acum câțiva ani.
Interioare primitoare
Toamna încep să umblu prin dulapuri ca să scot la iveală perne și pături pufoase, pe care le așez pe canapele, paturi, fotolii. La fel, caut puloverele de casă confortabile și papucii călduroși.
Aprind din ce în ce mai mult veiozele din camere. Mă gândesc deja la ghirlandele de luminițe pe unde le voi agăța în acest an.
Decorez casa curgător, cu elemente de toamnă care vor fi valabile și pe timpul iernii. Pentru persoanele ocupate este ideal așa, pentru că timpul, timpul este mereu atât de puțin!
Pe măsură ce vremea sărbătorilor se va apropia, voi orna interiorul și exteriorul treptat, cu elemente de iarnă și, în final, de Crăciun.
Patul
Am omis să scriu despre aranjarea patului pentru iarnă în articolul din septembrie. Am procedat astfel pentru că vremea frumoasă s-a prelungit în acești ultimi ani la noi. Dar acum e deja rece noaptea și e o activitate de făcut în octombrie.
În primul rând, schimb salteaua pe partea de iarnă (valabil pentru cei care au o saltea cu fețe sezoniere). Lenjeriile mătăsoase și lejere le înlocuiesc cu cele mai groase și flanelate. Plapuma își face apariția în peisaj.
Patul devine un cuib primitor pentru nopțile friguroase ce vor veni.
(Eu nu înțeleg noțiunea de plapumă de vară. Mi se pare pur marketing. Vara e perfectă o pătură cât mai subțire care nu trebuie îmbrăcată și care se poate spăla deodată cu lenjeriile.)
Medicamente pentru răceli
Câteva medicamente alese pentru răcelile de sezon sau alternative la acestea, după preferințele fiecăruia, sunt de luat în seamă la aprovizionare.
La sfatul medicului de familie, se pot include vitamine și minerale care să suplinească deficințele organismului.
***
Pentru casă – de făcut în octombrie
Pentru a intra cu bine în iarnă, sunt câteva pregătiri de făcut în octombrie. Despre uși și ferestre am scris de luna trecută. La fel, despre aprovizionarea cu lemne.
Curățenia de toamnă
Fiecare familie alege cum își organizează curățenia de toamnă. Unii o fac chiar la începutul anotimpului și o repetă înaintea Crăciunului, alții preferă o curățenie amplă la sfârșitul lui octombrie sau în noiembrie.
În orice caz, o curățenie profundă înaintea sărbătorilor de iarnă este obligatorie.
Am scris de curând despre sistemul pe care îl folosesc pentru întreținerea podelelor.
Pregătirea pentru încălzirea casei
Luna trecută am amintit de șemineuri și sobe pentru că implica aprovizionarea cu lemne.
În octombrie trebuie deja efectuată o probă de căldură, cu verificarea caloriferelor și repararea eventualelor defecțiuni.
Aranjarea cuierului din hol
Este important ca diminețile să nu devină un haos, mai ales în casele cu copii școlari. Organizarea constă în locuri dedicate hainelor, pantofilor și genților pentru fiecare membru al familiei.
***
Pentru sărbători
Da, am ajuns și aici! Sunt activități pe care le punem pe seama sărbătorilor. Dar practic, sunt tot pentru sufletul nostru!
Pregătirea casei pentru iarnă și sărbători
Am pus punctul acesta pe listă pentru cei care vor să schimbe ceva în casa lor. Astfel sărbătorile să îi găsească înnoiți. Mobilă, perdele, covoare, un serviciu de masă nou… Toate acestea cer timp și nu trebuie lăsate pe ultima clipă.
Lista de cadouri pentru Crăciun
Îmi veți reproșa, poate, că prea sună a marketing cumpărarea cadourilor pentru pom de pe acum. Dar gândiți-vă puțin cât de bine v-ați simți ca în decembrie să aveți deja măcar jumătate de cadouri cumpărate. Să nu vă mai stresați căutând ceva potrivit pentru cei dragi. Să vă dedicați liniștiți altor activități de sezon.
Lista presupune enumerarea destinatarilor, cumpărarea cadourilor, a ambalajelor pentru ele, depozitarea într-un loc dedicat. Și eliberarea minții de grija lor. În plus, un stoc asortat de mici atenții pentru musafiri neprevăzuți este cu atât mai binevenit.
Pentru cei care vor călători în acea perioadă, a dărui cadouri înainte de sărbători este un gest foarte frumos.
Organizarea mirodeniilor
În aceeași notă cu cea de mai sus, acum sortez și organizez mirodeniile. Chiar nu are rost să alerg tocmai în decembrie după scorțișoară sau anason.
Verific stocurile vechi, dacă mai au aroma inițială. Apoi înlocuiesc sau adaug unde este necesar.
Un articol despre cum am organizat mirodeniile am scris acum mult timp. Sistemul a fost foarte bun și îl folosesc în continuare.
Stoc de lumânări decorative
Tot de pe acum se pot cumpăra lumânări decorative, lămpi, luminițe pentru exterior. Încă nu a apărut oferta pentru Crăciun, dar spre sfârșitul lunii sigur magazinele vor începe să expună astfel de articole.
Acestea sunt sugestiile mele cu ce e de făcut în octombrie. Aveți alte activități de adăugat?
Buna dimineata, interesant si plin de sfaturi utile articolul, se vede rafinamentul si bunul gust in toate aranjamentele. Cu toate ca nu-i din acest articol am ramas placut impresionat de birou,simplu,elegat,multifunctional.Sa aveti o toamna lunga,linistita cu sanatate si spor in toate!
Abonații mail-ului primesc informații în premieră 🙂
Vă mulțumesc că ați ales să faceți parte din comunitatea StilOrganizat!
Voi scrie despre birou și pe blog. Dar mai târziu puțin.