Grădina în ianuarie e aparent adormită. Acum putem elabora planuri pentru a o face frumoasă, mai bogată și mai accesibilă. Și, mai ales, ar trebui să ne gândim mai profund la relația noastră cu ea. Ce vrem, de fapt, de la grădina noastră? Obiective: noi în relație cu grădina Obiectivul 1 Doar 20 de minute în grădină, de câteva ori pe săptămână, sunt suficiente pentru a micșora nivelul hormonului de stres (cortizol), conform unor studii recente. * Valori mari ale
Mai mult →Ultima lună din an cu muncă intensă în grădină. De cât de implicați suntem acum va depinde frumusețea și sănătatea acesteia în anul următor. Deci, ce e de făcut în grădina în noiembrie? Dacă ați pierdut din vedere sau ați întârziat cu unele lucrări, citiți mai întâi despre grădina în septembrie și grădina în octombrie. Obiective: noi în relație cu grădina La începutul anului am trasat câteva obiective întrebându-mă: ce îmi doresc de la grădină? Cum mă va ajuta să
Mai mult →Pasiunea pentru dalii m-a cuprins neașteptat, acum un an, după ce am văzut la alți grădinari câte soiuri minunate încap sub denumirea acestei plante. Nu aș putea spune dacă daliile de demult erau atât de spectaculoase ca cele de azi. Cert e că, din sutele de soiuri disponibile pe piață, cu greu nu se pot găsi exemplare pe placul fiecăruia. Din păcate, țin puțin odată ce sunt tăiate. Dar nu mă pot abține la a asambla câteodată un buchet mare
Mai mult →Octombrie are unele zile atât de frumoase, încât le simți la propriu dulceața! Arșița a dispărut de mult, iar ploile încă nu acoperă tot calendarul. Sunt ocazii să petrecem câteva ore afară, iar grădina în octombrie ne oferă acest privilegiu. Deseori mă plimb prin grădină și caut idei pentru anul următor. Notez ce plante aș mai cumpăra și cum ar trebui să se combine cu cele existente deja. Multe activități le pot executa toamna în loc să le las pentru
Mai mult →Anul trecut începeam așa: încă un an cu secetă prelungită. Ce să mai spun de această vară în care a plouat bine în zona noastră doar de două ori? (Restul precipitațiilor care au adunat câteva picături nu se pot pune). Cu mari eforturi am reușit să menținem vii plantele pe timpul verii. Să vedem ce vom face cu grădina în septembrie. Obiective pentru grădina în septembrie Diminețile devin răcoroase, uneori chiar neguroase, semn că toamna se apropie cu pași mici.
Mai mult →În zilele noastre este cel mai simplu să te duci la magazin să cumperi câteva pliculețe de semințe. Însă s-ar putea să pierzi o parte frumoasă a vieții de grădinar. Colectarea semințelor din propria grădină (sau din altele) transcende secolele. Este undeva sădit adânc în codul nostru genetic să avem grijă de plante. Iar de aici pornește satisfacția de a îngriji boabele minuscule peste iarnă și de a le planta mai târziu. Colectarea semințelor atunci când ai o grădină este
Mai mult →Activitățile din iulie nu au fost mult diferite față de cele din iunie . Astfel că vă propun să vedem grădina în august și ce lucrări sunt de făcut. August este o lună de vacanță și de concedii, iar căldura este uneori copleșitoare. Este mult mai bine să luăm o pauză de la amenajări sau plantări. La fel, arborii și arbuștii nu mai trebuie tăiați pentru că astfel stimulăm apariția de lăstari noi. Aceștia nu vor mai reuși să ajungă
Mai mult →Am stocat în spatele casei multe materiale de construcție și lemne de foc. Acesta era un spațiu neamenajat al grădinii și simțeam nevoia să îl structurez cumva pentru a căpăta un sens. Chiar lângă gardul din vest am avut până acum câțiva ani un tei imens pe care l-am tăiat pentru că depășise acoperișul și mi se părea un pericol. Dar a rămas baza lui; era prea complicat să scoatem rădăcina din pământ. Așa mi-a venit ideea să construiesc o
Mai mult →În căutare de obiecte utilitare și/sau decorative pentru grădină, am ajuns să refolosesc o mulțime de lucruri care se calificau în mod normal pentru coșul de gunoi. Cu atâtea cheltuieli de renovare, trebuie la un moment dat să ne întoarcem privirea și către lucruri care zac prin cotloane și par fără viitor. Atenție, viitorul lor ar putea fi chiar grădina mea sau a ta! Voi scrie aici despre aceste obiecte vechi recondiționate pentru grădină. Primul aspect este că nu trebuie
Mai mult →Am intenționat ca grădina să fie sustenabilă pe cât posibil, iar colectarea apei de ploaie a fost unul din punctele cheie. Nu este un proiect finalizat, dar tot spun că voi scrie despre ce am făcut pentru îmbunătățirea casei și grădinii la renovare. Cum lucrările nu sunt complet terminate, amân să le arăt și uite așa mai trece un an! Așa că am hotărât să scriu și despre proiectele aproape-gata! Construcția propriu-zisă Pentru că avem o casă mare cu acoperiș
Mai mult →