Am vrut să adaug puțină frumusețe zilelor ciudate din această perioadă. Scosesem deja farfuriile de ceramică pe care le folosesc când vreau să aranjez o masă de primăvară. Săptămânile trecute am avut sporadic câte un invitat. În rest, le-am așezat doar pentru noi doi. Astăzi le-am combinat cu alte modele de farfurii, am adăugat un vas cu flori și iată ce a rezultat: Ivoriul ceramicii de la Bordallo Pinheiro se potrivește perfect cu serviciul meu vechi cu desene naive. Aduce
Mai mult →Înaintea sărbătorilor de anul trecut scriam despre schema de aprovizionare cu alimente. Acesta era unul dintre punctele de organizare necesar pentru a întâmpina o sărbătoare importantă. Iată că vremurile aduc și lucruri neplăcute în actualitate. Nici nu mă puteam gândi atunci când scriam că: “neprevăzutele te așteaptă după colt” că va veni în câteva luni o pandemie. În aceste vremuri de nesiguranță, am socotit necesar să dezvolt acea parte în care explicam cum să aranjăm eficient cămara și frigiderul. Dacă
Mai mult →Da, de acord, sună ciudat, dar chiar mă organizez pentru a mânca salate. Mai multe. Dacă se poate, zilnic. Există pe piață multe legume, acum, în timpul iernii. Însă îmi place să mănânc vegetale de sezon, iar verdețurile sunt cele care intră în această categorie. Pentru că mi se pare plictisitor să spăl, apoi să tai legume și să fac vinegrete, m-am gândit la niște scurtături. Iată metoda care a înglobat obiceiuri noi în cele vechi. Metoda prin care e
Mai mult →În acest an voi posta mai multe tipuri de articole lunare, pe lângă cele de organizare ale casei, timpului, grădinii. În fiecare lună voi aranja mese tematice. Fie că vor fi doar pentru mine și soțul meu, sau pentru familie, pentru prieteni sau de protocol. Este un mod de a crea momente frumoase care vor deveni amintiri valoroase, așa cum vă sfătuiam în Ce e de făcut în februarie. Apoi, știți pasiunea mea pentru ceramică și porțelan! Voi amesteca toate
Mai mult →Ador brânzeturile! Mezeluri nu cumpăr decât de câteva ori pe an. În schimb, întotdeauna am câteva sortimente de lactate în frigider. Ele fac parte din dieta zilnică și participă la toate mesele importante. Astfel că urmăresc modalități de a aranja cât mai frumos un platou cu brânzeturi. Suportul De obicei, antreurile se așează pe platouri din ceramică. E ceea ce am făcut și eu mulți ani la rând. De la un timp însă, odată cu explozia internetului, au apărut tot
Mai mult →Am amintit despre deserturi rapide, ușor de preparat, în agenda lunii decembrie. Dacă se anunță un musafir pe care vreau să îl servesc cu ceva deosebit, am două posibilități. Să comand sau să gătesc acasă. În cazul meu, varianta a doua este cea la care apelez constant. Merită să păstrez câteva ingrediente din care pot pregăti repede, la nevoie, un desert. Un exemplu este această cremă cu fructe brumate. Am găsit rețeta pe internet și am adaptat-o. Veți vedea că
Mai mult →Am văzut în ultimele zile pe internet o mulțime de mese aranjate pentru Crăciun. Credeți-mă, nu mai pot! Prea mult alb și mereu culori neutre. Neutral, neutral, peste tot. La un moment dat, toate mesele mi-au părut că arată la fel. Sunt fără îndoială rafinate, dar, din prea multă repetiție, devin îngrozitor de plicticoase. M-am cam enervat și am hotărât într-o clipă că voi face o masă de Crăciun în roșu. Mult roșu! Și deodată mi-a venit ideea centrului de
Mai mult →Revin cu o masă festivă cu flori, de data aceasta. În contrast cu masa festivă în roz și verde pe care am prezentat-o săptămâna trecută, aceasta este mult mai simplă. O face pură faptul că predomină albul, cu doar câteva accente de albastru, verde și foarte puțin roz. O masă frumoasă poate fi albă, cu câteva mici pete de culoare. Este un truc bun de pus în practică. Să cumperi modele diferite doar pentru vesela de prezentare sau farfuriile de
Mai mult →Paștele se apropie, așa că e timpul să creez o masă festivă de primăvară. În roz și verde, acum. Fără să plănuiesc, am ajuns posesoarea al încă unui sortiment de farfurii de la Bordallo Pinheiro. Cadou de ziua mea! Drept care, iată și masa! Aranjarea mesei Este pentru trei persoane, nu numai pentru că nu va fi toată familia acasă de Paște. Atâtea farfurii aveau la Zara din Unirea. Aș putea să completez cumva colecția, dar deja mi-am făcut de
Mai mult →Sărbătorile se apropie cu repeziciune. Iar eu, prinsă cu o mulțime de probleme. În lipsă acută de idei. Fiind săptămâna trecută prin București, am văzut niște iepurași de Paște. I-am privit cum erau așezați pe marginea vitrinei, cu picioarele bălăngănindu-se. Imediat mi-a venit ideea! Tocmai când îmi făceam probleme că nu voi veni cu aranjamente noi anul acesta! Am urcat cei trei iepurași de Paște pe un platou înălțat. Am adăugat bolurile pe care le folosesc pentru salate și gata
Mai mult →