Ador brânzeturile! Mezeluri nu cumpăr decât de câteva ori pe an. În schimb, întotdeauna am câteva sortimente de lactate în frigider. Ele fac parte din dieta zilnică și participă la toate mesele importante. Astfel că urmăresc modalități de a aranja cât mai frumos un platou cu brânzeturi.
Suportul
De obicei, antreurile se așează pe platouri din ceramică. E ceea ce am făcut și eu mulți ani la rând. De la un timp însă, odată cu explozia internetului, au apărut tot mai multe imagini cu aranjamente sofisticate. Ceea ce mi-a stârnit dorința de a concepe suporturi speciale pentru brânzeturile pe care le expun. M-am gândit la granit sau la marmură, inițial. Pentru dimensiunile mari ale suportului pe care le doream, piatra e destul de complicată.
Așa că am ajuns la lemn. Acesta mi-a dat posibilitatea de a lucra pe dimensiuni mari. Am gândit un model de 60/30 centimetri. Cu ajutorul soțului meu și al unei firme specializate în lemn, am ajuns la realizarea unei colecții mici de platouri.
Lemnul de cireș brazilian este foarte rezistent și aspectuos. Am tratat suprafața cu un ulei mineral special pentru alimente, din cel care se folosește la întreținerea fundurilor de lemn.
Partea inferioară are scobituri pentru a fi manevrat cu ușurință. Am mutat platoul, care este destul de greu, cu toată încărcătura pe el. Deși soțul meu se distra gândindu-se că se vor răsturna de pe el bucățile mai mici de alimente.
Ce se poate aranja pe un platou de brânzeturi
Evident, brânzeturi! Câteva sortimente de brânză tare: gouda, cașcaval, parmezan. La care se adaugă feta sau brânză proaspătă condimentată. Pentru puriști e suficient.
Pe lângă ele, însă, se pot așeza alimente cu care brânzeturile se înțeleg bine și care îmbogățesc experiența savurării lor.
Astfel că un platou cu brânzeturi poate avea caracteristică mediteraneană, se poate juca cu gusturi de dulce-sărat, de multe ori conține fructe proaspete și fructe uscate sau sortimente de panificație.
În prezentarea de azi am folosit calupuri de gouda și parmezan, de asemenea cașcaval feliat, unele felii fiind rulate.
Aportul de brânză moale este dat de o bucată rotundă de Brie. Deși obișnuiesc să pregătesc la cuptor acest sortiment (un deliciu), cum deja știți cei care citiți blogul de mai mult timp.
Am adăugat o salată cu feta și roșii uscate. Într-un alt recipient am așezat măsline verzi și kalamata.
A fost loc și de biscuiți sărați sau de saleuri. Păstrez mereu în casă câteva tipuri de astfel de alimente. Pentru cazul în care nu am timp să pregătesc o pâine specială.
Cruditățile sunt reprezentate de struguri, mere și felii de ardei gras.
Am ornat cu rămurele de rozmarin și cimbru.
Ustensile
Partea care mă încântă la aranjarea unui platou de brânzeturi este și etalarea micii colecții de cuțite speciale, de lingurițe și furculițe cu modele frumoase. Nu pierd niciodată prilejul să le folosesc, cât pot de mult, la mesele formale sau la cele obișnuite.
În timp ce aranjam acest platou, mi-a venit o idee… Se pare că voi mai adăuga ceva colecției de obiecte din lemn. Vă voi spune ce anume, în curând.
Dacă doriți să aflați cum păstrez brânzeturile în frigider, citiți aici.
Ce bine arata totul!
Multumesc! E de asemenea gustos!!!