Bancă din trunchiuri de copac

Bancă din trunchiuri de copac

Am stocat în spatele casei multe materiale de construcție și lemne de foc. Acesta era un spațiu neamenajat al grădinii și simțeam nevoia să îl structurez cumva pentru a căpăta un sens. Chiar lângă gardul din vest am avut până acum câțiva ani un tei imens pe care l-am tăiat pentru că depășise acoperișul și mi se părea un pericol. Dar a rămas baza lui; era prea complicat să scoatem rădăcina din pământ. Așa mi-a venit ideea să construiesc o

Mai mult

Obiecte vechi recondiționate pentru grădină

Obiecte vechi recondiționate pentru grădină

În căutare de obiecte utilitare și/sau decorative pentru grădină, am ajuns să refolosesc o mulțime de lucruri care se calificau în mod normal pentru coșul de gunoi. Cu atâtea cheltuieli de renovare, trebuie la un moment dat să ne întoarcem privirea și către lucruri care zac prin cotloane și par fără viitor. Atenție, viitorul lor ar putea fi chiar grădina mea sau a ta! Voi scrie aici despre aceste obiecte vechi recondiționate pentru grădină. Primul aspect este că nu trebuie

Mai mult

Colectarea apei de ploaie – grădina sustenabilă

Colectarea apei de ploaie - grădina sustenabilă

Am intenționat ca grădina să fie sustenabilă pe cât posibil, iar colectarea apei de ploaie a fost unul din punctele cheie. Nu este un proiect finalizat, dar tot spun că voi scrie despre ce am făcut pentru îmbunătățirea casei și grădinii la renovare. Cum lucrările nu sunt complet terminate, amân să le arăt și uite așa mai trece un an! Așa că am hotărât să scriu și despre proiectele aproape-gata! Construcția propriu-zisă Pentru că avem o casă mare cu acoperiș

Mai mult

Secretul mușcatelor și alte amănunte

Secretul mușcatelor și alte amănunte

Una din plantele cele mai frumoase ale verii, mușcata (Pelargonium) vine într-o diversitate de culori și soiuri. Nu numai florile, ci și frunzele sunt extrem de decorative, iar unele sunt chiar parfumate! În condițiile actuale ale schimbărilor climatice, cu temperaturi mari și secetă vara, este alegerea perfectă. Nu e prima dată când cresc mușcate. Totuși, niciodată nu au fost atât de spectaculoase. Plesnind de sănătate, cu zeci de flori desfăcute, râzând în fiecare zi la soare! Secretul mușcatelor este pământul

Mai mult

Masă de vară cu trandafiri

Masă de vară cu trandafiri

Nu prea am decorat în ultimul timp. Am fost prinsă cu diverse activități, iar acasă ne-am concentrat pe grădină. Dar o masă cu trandafiri am vrut, totuși, să aranjez pentru a celebra venirea verii. Așa că am avut musafiri azi. Vom avea și mâine. O bună ocazie să ne bucurăm de compania familiei și a prietenilor. Masa cu trandafiri e pregătită pentru desert timp de două zile de weekend! Cum am procedat: Ca de obicei, am început cu centrul de

Mai mult

Jurnalul grădinii în aprilie

Jurnalul grădinii în aprilie

Această lună a fost dură, cu muncă susținută zi de zi, fie că a plouat sau a fost soare. Am lăsat alte activități deoparte și m-am concentrat pe grădinărit și pe amenajarea curții. Iată jurnalul grădinii în aprilie, ilustrat de fotografii și cu câteva comentarii. Încă două săptămâni crunte și apoi voi reveni la programul normal. Voi explica în mai multe articole cum am modificat și îmbunătățit grădina. Lalele în ghivece Micul meu experiment de anul trecut a avut un

Mai mult

Aranjarea mesei de Paște – câteva sugestii

Aranjarea mesei de Paște - câteva sugestii

Primăvara trecută a fost așa ciudată! Am făcut Paștele singuri, iar copiii au fost prezenți doar prin intermediul ecranului. Nici anul acesta nu e foarte previzibil, dar cei mai mulți încep să aibă o viață cât de cât normală și se gândesc la sărbători cu cei dragi. Aranjarea mesei de Paște a fost mereu pentru mine o plăcere! Am vrut să aduc frumusețe și gingășie în casă odată cu venirea primăverii. Vă reamintesc câteva idei din anii trecuți pentru aranjarea

Mai mult

Pâine cu mirodenii și o metodă

Pâine cu mirodenii și o metodă

În bucătărie, am o metodă pentru ca orice rețetă să fie simplă, chiar și una cu 17 ingrediente, ca aceasta de azi, de pâine cu mirodenii. Este aceeași metodă pe care o folosesc în multe alte ocazii, mai ales atunci când nu prea am chef să fac ceva sau mi se pare complicat. Englezii folosesc o expresie foarte potrivită: “set the stage“. Adică trebuie să creez toate condițiile care să mă determine să acționez și să închei o activitate. Am

Mai mult

Jurnalul grădinii în martie

Jurnalul grădinii în martie

Trec deja la jurnalul grădinii în martie. Am ratat să scriu în februarie, dar voi consemna aici ce am făcut în ultimele două luni. După cum procedez de fiecare dată, am citit informațiile din Grădina în martie – ce e de făcut pentru a nu scăpa din vedere vreo lucrare. Apoi am trecut în revistă informațiile din jurnalul pe ianuarie (știu, trebuia să fie februarie, dar asta e!) Să le luăm pe rând: Obiective Obiectivul principal în martie a fost

Mai mult

Galerie de tablouri în bibliotecă

Galerie de tablouri în bibliotecă

Rafturile cu rânduri de cărți par monotone, mai puțin interesante, dacă volumele sunt înguste și nu au coperți deosebite. La fel, dacă sunt menite pentru a decora o încăpere, în rafturi trebuie adăugate elemente care să capteze privirea. Soluția pe care am găsit-o aici este o galerie de tablouri. O soluție necostisitoare și foarte atrăgătoare. Rafturile pe care le-am construit în hol sunt albe și au nevoie de accente de culoare care să le pună în evidență. După ce strâng

Mai mult