Octombrie are unele zile atât de frumoase, încât le simți la propriu dulceața! Arșița a dispărut de mult, iar ploile încă nu acoperă tot calendarul. Sunt ocazii să petrecem câteva ore afară, iar grădina în octombrie ne oferă acest privilegiu. Deseori mă plimb prin grădină și caut idei pentru anul următor. Notez ce plante aș mai cumpăra și cum ar trebui să se combine cu cele existente deja. Multe activități le pot executa toamna în loc să le las pentru
Mai mult →Anul trecut începeam așa: încă un an cu secetă prelungită. Ce să mai spun de această vară în care a plouat bine în zona noastră doar de două ori? (Restul precipitațiilor care au adunat câteva picături nu se pot pune). Cu mari eforturi am reușit să menținem vii plantele pe timpul verii. Să vedem ce vom face cu grădina în septembrie. Obiective pentru grădina în septembrie Diminețile devin răcoroase, uneori chiar neguroase, semn că toamna se apropie cu pași mici.
Mai mult →Activitățile din iulie nu au fost mult diferite față de cele din iunie . Astfel că vă propun să vedem grădina în august și ce lucrări sunt de făcut. August este o lună de vacanță și de concedii, iar căldura este uneori copleșitoare. Este mult mai bine să luăm o pauză de la amenajări sau plantări. La fel, arborii și arbuștii nu mai trebuie tăiați pentru că astfel stimulăm apariția de lăstari noi. Aceștia nu vor mai reuși să ajungă
Mai mult →Această lună a fost dură, cu muncă susținută zi de zi, fie că a plouat sau a fost soare. Am lăsat alte activități deoparte și m-am concentrat pe grădinărit și pe amenajarea curții. Iată jurnalul grădinii în aprilie, ilustrat de fotografii și cu câteva comentarii. Încă două săptămâni crunte și apoi voi reveni la programul normal. Voi explica în mai multe articole cum am modificat și îmbunătățit grădina. Lalele în ghivece Micul meu experiment de anul trecut a avut un
Mai mult →Trec deja la jurnalul grădinii în martie. Am ratat să scriu în februarie, dar voi consemna aici ce am făcut în ultimele două luni. După cum procedez de fiecare dată, am citit informațiile din Grădina în martie – ce e de făcut pentru a nu scăpa din vedere vreo lucrare. Apoi am trecut în revistă informațiile din jurnalul pe ianuarie (știu, trebuia să fie februarie, dar asta e!) Să le luăm pe rând: Obiective Obiectivul principal în martie a fost
Mai mult →Acesta va fi anul plantărilor în grădina mea. Voi folosi acest jurnal de grădină pentru a scrie despre ce plantez, cum îngrijesc florile, ce a mers bine și ce nu, ce mai e de organizat, cum trebuie să îmbunătățesc abordarea problemelor de zi cu zi. În fiecare lună voi consulta seria de articole De făcut în grădină pentru a nu pierde din vedere activități esențiale. Când voi adăuga activități noi în acest jurnal, le voi actualiza și pe acelea. Aceste
Mai mult →Înainte de a scrie despre grădina pe luni, postam uneori fotografii cu plante atunci când acestea erau la apogeu. Cu cadre strânse, de obicei, pentru că peisajul nu era mereu avantajos. Grădina la sfârșit de mai era mereu frumoasă. Datorită arbuștilor sau lianelor care înfloresc acum: iasomie, philadelphus, trandafiri, glicină. Însă straturile de flori, după ofilirea celor de primăvară, arătau triste. Când am planificat modificarea grădinii, am hotărât să asimilez mai multe soluții ecologice și sustenabile. În privința plantărilor am
Mai mult →Așa cum scriam aici, este important să creăm constant evenimente interesante care vor deveni amintiri valoroase. Dar cum să o faci în izolare? Într-un mediu super-controlat, cu limitări drastice de mișcare? M-am gândit la posibile soluții pentru această perioadă în care vom sta aproape tot timpul acasă. Se pare că grădina va salva acest deziderat. Îmi voi propune, pe lângă alte acțiuni, să realizez în fiecare lună câte un aranjament floral. Astăzi vă arăt un buchet de mai cu flori
Mai mult →În aceste zile, o maree de flori de primăvară se întinde peste toată țara. Sunt metode să păstrați lalelele proaspete, în vază, cât mai mult timp. Cu siguranță, acestea se pot aplica și altor flori. Așa cum spuneam în De făcut în martie, e momentul să înnoiți casa cu accente primăvăratice. Florile sunt cele mai la îndemână în acest scop. Metode să păstrați lalelele proaspete Când aduceți florile acasă, le scurtați cozile cu o tăietură înclinată. E de preferat să
Mai mult →În acest articol vă prezint cum puteți să forțați ramurile să înflorească în casă. Metoda este foarte simplă. Uitându-mă prin grădină, în acest ianuarie ciudat, am văzut că forsythia și liliacul au înmugurit deja. Frunze crude au apărut ici și colo. M-am gândit să readuc în atenție acest articol vechi. A fost foarte util să experimentez forțarea înfloririi ramurilor cu mult timp în urmă. Am reluat acest procedeu an de an. Au adus atâta prospețime în casă, în timpul iernii,
Mai mult →








