Acesta va fi anul plantărilor în grădina mea. Voi folosi acest jurnal de grădină pentru a scrie despre ce plantez, cum îngrijesc florile, ce a mers bine și ce nu, ce mai e de organizat, cum trebuie să îmbunătățesc abordarea problemelor de zi cu zi. În fiecare lună voi consulta seria de articole De făcut în grădină pentru a nu pierde din vedere activități esențiale. Când voi adăuga activități noi în acest jurnal, le voi actualiza și pe acelea. Aceste două serii vor merge mână în mână pe tot parcursul anului. Încep cu jurnalul grădinii în ianuarie, deși e o lună pe care mulți o consideră de pauză.

Ei bine, nu e chiar așa! Noi am continuat să lucrăm pe afară chiar și în decembrie, când au fost zile calde. Tot ce am bifat atunci se va scădea de pe listă în martie și aprilie, luni foarte aglomerate pentru grădinari.

Veți vedea, în continuare,că decembrie și ianuarie au fost pline de evenimente!

Îmbunătățiri ale acareturilor

Peste tot au rămas lucruri care trebuie retușate sau ornamentate. Am reîmbrăcat sera și am mai finisat câte ceva prin curte.

Planuri pentru plantări

Am făcut planul pentru câteva straturi și ghivece noi de flori și pentru ce vreau să schimb la cele existente.

plan de plantare

Apoi am împărțit plantele în trei categorii:

  • cele pentru care cumpăr răsaduri
  • și cele pentru care cumpăr semințe
  • o a treia categorie sunt plantele pentru care cumpăr semințe, dar și câteva răsaduri dacă înfloresc în al doilea an sau au creștere greoaie

Balansul acesta între achiziționare de semințe sau direct de răsaduri este necesar în funcție de condițiile din fiecare caz:

  • cumpăr semințe când vreau plante multe dintr-un soi sau când știu că va fi greu să găsesc în pepiniere o anumită plantă
  • cumpăr răsad când vreau doar unul-două exemplare, când planta are creștere greoaie și când știu că se află în oferta unui magazin

E nevoie ca fiecare să gândească, de asemenea, în termeni economici, de bani și de timp, când ia hotărârea într-un caz sau altul.

Eu am făcut pre-comenzi din decembrie – care vor veni în martie. Aștept ofertele din pepiniere și magazine de specialitate pentru cumpărăturile de anul acesta.

Între timp, iau exemplare frumoase din florării, precum această Helleborum niger care m-a cucerit. O voi planta în grădină la primăvară.

Helleborus Niger

Anul acesta voi fi o clientă asiduă a pepinierelor și florăriilor pentru că vreau să aduc multă varietate în grădină.

Ajutoare pentru planificare

Jurnalul grădinii în ianuarie presupune planificare pentru tot ce va urma în acest an. Îmi place să fac schițe pentru locuri pe care le creez. Desenez plantele în spațiul desemnat, la scară, apoi fac desfășurătoare pentru cumpărături.

Bineînțeles că lucrurile sunt într-o permanentă mișcare. Când ai de a face cu natura, nimic nu e fixat pe veci. Vor fi modificări ale planurilor tot timpul. Dar nu poți cumpăra semințe și răsaduri de-a valma, fără să socotești ce spațiu ai disponibil și ce condiții poți oferi pentru fiecare varietate în parte.

Desene cu planuri

Planurile stau în dosarele de plante, împreună cu etichetele pachetelor. Poate vă amintiți că inițial foloseam plicuri pentru fiecare strat. Acum utilizez aceste dosare drăguțe cu separatoare.

jurnalul gradinii in ianuarie -plan in dosarul cu plante

Calendar

Iată și calendarul de anul trecut. Chiar dacă nu am scris mereu în el ce am lucrat în grădină, faptul că găsesc aici informații cu date, mă ajută să anticipez mai bine ce voi avea de făcut acum. Calendarul vechi stă sub cel nou, deci, la îndemână.

calendar cu date de plantari

Lădițe cu semințe sortate

Următoarea etapă este verificarea a ceea ce am în lădițele de semințe. Sunt două lădițe acum, una pentru legume, cealaltă pentru flori. Aici împart pliculețele după data de însămânțare (flori) sau după categorie (plante comestibile).

ladita de seminte

Acest inventar mă face să nu cumpăr dubluri. Chiar dacă un plic de semințe nu costă mult, la cantități mari devine semnificativ.

Fișier excel

Am apoi o fișă cu date de plantare în excel. E primul an când procedez așa și sper să mă ajute mult.

plan de plantari in excel

Am început să scriu și notițe despre fiecare plantă nouă și le păstrez în cutiile de semințe sau în dosarul de plante. Când numarul soiurilor noi crește, poți pierde ușor din vedere ce trebuie să faci pentru fiecare. E mai simplu să ai un bilețel scris undeva pe care să-l găsești repede, decât să cauți de fiecare dată pe internet.

Despre organizarea semințelor și a informațiilor despre grădină am scris pe larg aici.

Răsaduri

În ianuarie am plantat deja câteva semințe de flori: osteospermum, cineraria și gaura plus verdețuri: pătrunjel gigant, pătrunjel creț și busuioc, acestea din urmă fiind destinate ghivecelor de mirodenii. Celelalte vor aștepta lunile următoare.

jurnalul gradinii in ianuarie  -rasaduri

Însămânțarea am făcut-o în pământ special, umezit bine. Am urmat, în fiecare caz, indicațiile de pe plicuri. Am așezat tăvile cu plante într-un loc însorit și cald. Pământul trebuie păstrat umed, de aceea am și acoperit vasele. Extrem de folositoare e stropitoarea care trimite un jet fin de apă. Se pot folosi și recipiente rămase de la diverși detergenți, dar când ai mult de udat, e foarte greu, așa că merită investiția în ceva mai profesional.

Organizarea locului de plantare

A fost bună această însămânțare timpurie, ca avanpremieră pentru ce va urma. M-a ajutat să organizez locul plantărilor pentru ca munca să fie ușoară și să consume cât mai puțin timp. O astfel de pregătire arată care sunt lipsurile și ce va mai trebui cumpărat.

jurnalul gradinii in ianuarie  -locul pentru plantari de iarna

Îmi place foarte mult acest loc pe care l-am amenajat în garajul transformat. E cald, e plăcut și are totul la îndemână. Masa de plantat e o săniuță de plastic, extrem de utilă pentru că nu murdăresc totul în jur când umezesc pământul și îl vâr în ghivece. Nu știu dacă se găsesc mese speciale la noi, dar chiar dacă ar fi, nu aș renunța la ce am acum. Se văd pe fundal tăvițele pentru răsaduri care așteapă să fie folosite, mușcatele și răsadurile de mușcate care s-au prins aproape toate, scule mici de grădinărit de toate felurile.

Locul este pregătit pentru orice moment când doresc să plantez.

Iarna e un pic mai aglomerat aici pentru că strâng tot ce am în curte, dar primăvara împrăștii în trei locuri din grădină seturi de unelte și alte mărunțișuri pentru a avea totul la îndemână oriunde aș lucra.

Ghivece de flori

În perioada de repaus e binevenită transplantarea plantelor de ghiveci. Așa am procedat pentru asparagus.

În decembrie am plantat și bulbii de amaryllis, cam târziu, drept pentru care încă nu au înflorit. Ele sunt văzute ca plante care animă perioada sărbătorilor de iarnă. Anul acesta va trebui să le am în vedere pentru acest scop.

Din ghivecele păstrate peste iarnă în garaj, câteva sunt pregătite pentru a fi folosite în aranjamentele din casă.

Pe masa laterală din hol am avut aranjată în decembrie o scenă de iarnă. Acum îi ia locul una de primăvară. Voi adăuga flori colorate când le voi putea cumpăra din oferta magazinelor.

hol cu plante in ianuarie

La fel, am scos decorațiunile de iarnă de pe rafturile din hol și am început să adaug plante.

ghiveci pe raft

Cam acestea sunt veștile din jurnalul grădinii în ianuarie.

Voi ați avut timp să vă gândiți la grădină? Ați acționat în vreun fel?

2 Comments
  1. Buna dimineata.Ma bucur ca ati dat startul noului sezon in gradinarit si sunt incantat cu adevarat de ordinea desavarsita pe care o pastrati in toate lucrurile. Multumesc pentru sfaturile si ideile sugerate. Sa aveti mult spor si belsug in toate,o gradina minunata care sa va recompenseze eforturile cu roade bogate si frumuseti ce incanta toate simturile.

    • Mulțumesc mult! Vă doresc un start timpuriu la grădinărit, la fel! În timpurile acestea ciudate, e o evadare și o binecuvântare.

Leave a Reply