În acest articol prezint cum să ne organizăm timpul și locuința pentru a avea un start eficient în noul an. Așadar, ce avem de făcut în ianuarie?
Organizare personală
Anul acesta îmi propun să devin o versiune mai bună a mea, din punct de vedere fizic, mental, moral și spiritual. Fără a părea prea vanitoși, cred că toți ne dorim să devenim mai buni. Dar dacă în unele privințe excelăm și totul decurge de la sine, în altele trebuie să facem eforturi pentru a îndeplini obiectivele propuse.
Obiective pentru noul an
Am stabilit obiceiul, de ceva timp, de a scrie câteva obiective pentru noul an.
De la managementul calității am învățat că un obiectiv trebuie sa fie SMART. Ce înseamnă? Că trebuie să fie:
- Specific – clar exprimat, vizand un aspect concret
- Măsurabil – ca să ne dăm seama cînd a fost atins
- Abordabil, (realizabil) – din tot ce știm și ne dorim, poate fi atins
- Relevant – are un impact clar asupra vieții noastre
- Timp clar de realizare – are o dată clară de realizare
Obiectivele pot fi SMART, adică să respecte toate caracteristicile de mai sus, dar trebuie asumate pe deplin. E nevoie de planuri clare pentru realizarea lor.
Ceea ce mă duce la următorul punct:
Jurnalul de activități
Am avut agende toată viața. Însă scriam în ele însemnări obișnuite. Pot spune că arătau destul de trist.
Lucrurile s-au schimbat complet când am descoperit metoda lui Ryder Carroll, Boullet Journal. Acesta este un sistem de organizare excepțional, care a transformat modul în care mi-am coordonat activitățile.
Am folosit ca suport, la început, un carnet pe care îl aveam în casă. Apoi am cumpărat pentru fiecare an un Leuchtturm 1917. Mai întâi am respectat exact regulile lui Carroll. Apoi am adaptat sistemul pentru a se plia mai bine stilului meu de viață.
Iată structura jurnalului:
Paginile de început
- Cuprinsul este necesar pentru a ajunge la secțiunile dorite, aflate în diferite porțiuni ale jurnalului. Leuchtturm are paginile numerotate deja, astfel că această operațiune e simplă.
- În primele pagini am scris lunile anului. Aici am bornele importante: zile de naștere, evenimente deosebite, călătorii, vacanțe, concerte. Doar privind aceste pagini, realizez cum pot programa diferite întâlniri sau ședințe. Scriu tot aici programările dorite la doctor, la dentist, la coafor etc. pentru tot parcursul anului. Chiar dacă datele nu sunt exacte, faptul că le scriu e un lucru bun. Astfel îmi voi asuma că trebuie să fac acele programări. Le văd în caiet și știu că trebuie să sun pentru a stabili date exacte pentru ele.
Obiectivele
- Obiectivele anuale. Acestea sunt de mai multe feluri: cele personale, cele care țin de activitatea mea profesională și alte câteva specifice unor dorințe speciale. Cum spuneam mai sus, toate sunt SMART, deci perfect realizabile. Dar dacă vor rămâne doar aici, voi uita iar de ele. Astfel că obiectivele vor fi împărțite în bucățele mai mici. Iar bucățelele vor fi plasate în lunile programate pentru îndeplinirea lor. Un fel de diagramă Gantt ad-hoc.
Cuprinsul jurnalului
- Structura în care notez evenimentele. Mai întâi le stabilesc pe cele din luna respectivă. Să iau ca exemplu ce e de făcut în ianuarie. Pe foaia dedicată acesteia, extrag mai întâi evenimentele lunii notate la începutul caietului. Apoi mă uit pe obiective și văd la ce nivel vreau să ajung cu ele în ianuarie. Le scriu și pe acestea. Apoi scriu ce proiect DIY aș vrea să fac în această lună, ce articole pentru blog programez, cu cine vreau să am întâlniri, ce vreau să rezolv în această perioadă. Las și o pagină liberă în continuare pentru a nota evenimente care se mai ivesc pe parcurs.
- Apoi urmează activitățile pe săptămână și cele zilnice. Imediat după pagina dedicată lunii ianuarie, am pagina cu săptămâna 1, în care scriu evenimentele, eventual cu date exacte, dacă le știu. Apoi activitățile sunt împărțite pe zile.
- La începutul lunii următoare, când trebuie făcută agenda acesteia, revin la luna anterioară și urmăresc realizarea obiectivelor sau dacă am îndeplinit activitățile planificate. Acesta va fi feedback-ul atât de necesar pentru a reuși cât mai mult din ce îmi propun.
- În finalul jurnalului sunt listele cu preferințe: cărți pe care vreau să le citesc, cu filme de văzut, alte liste utile: telefoane ale meșterilor, locuri de vizitat, liste de cumpărături pe categorii.
Organizare cu programul Trello
Pentru cei care preferă organizarea în digital, există multe programe care ajută. Unul dintre cele mai cunoscute este Trello, pe care îl folosesc de câțiva ani.
Deși prefer să scriu pe hârtie planificările de zi cu zi, sunt cazuri în care am nevoie de link-uri către diferite site-uri. Acesta este programul online cu care am pregătit un concediu de vis la Paris. Tot el mă ajută să desfășor proiecte complexe.
Puterea obiceiurilor
Despre aceste obiective care se uită repede după ce intrăm în miezul anului voi scrie mai mult. Sunt studii care spun că o treime din obiective se pierd încă din luna ianuarie. Din fericire, știința ne aduce informații despre cum funcționează creierul nostru. Vom încerca să îl manipulăm pentru propriul folos. Cred că este extraordinară această călătorie a noastră către noi înșine!
Există multe cărți care ajută la implementarea unor obiceiuri bune și la eliminarea celor rele. Eu vă recomand Puterea obișnuinței de Charles Duhigg, o carte cu date științifice, povești simpatice și foarte agreabil de citit. Sunt și altele despre care am aflat că sunt bune, rămâne să căutați referințe pe google.
Exemplu
Vă fac acum o confesiune pentru a vă exemplifica cât de puternic poate fi un obicei căpătat. De mult timp urmez lecții de limbi străine în Duolingo (mai precis, azi, am 857 de zile neîntrerupte). Sunt o performeră a site-ului lor! Am lucrat în Duolingo cu ani în urmă, dar cu întreruperi. Acum doi ani și ceva, am luat hotărârea să aprofundez studiul și asta mi-a adus unele din cele mai mari bucurii și satisfacții.
În fiecare dimineață, înainte de a face orice altceva, prepar o cafea și deschid Duolingo. Când trebuie să plec foarte devreme de acasă și nu am timp, parcurg o lecție mică. Atunci când pot, mă delectez cu lecții multiple. În cazul acesta, nu știu dacă declanșatorul stabilirii obiceiului a fost cafeaua, cert e că ambele sunt atât de strâns legate acum, încât nu concep să încep o zi fără ele.
În cazul meu, munca intelectuală e o plăcere în sine și poate de aceea a fost mai simplu să stabilesc acest obicei și să îndeplinesc obiectivul de a ști bine mai multe limbi străine.
Alt exemplu
Cu partea fizică e altă poveste! Deși am creat un cadru propice, cred, pentru a face exerciții, încă e un obicei care vine și pleacă după cum are chef! Scuze găsesc din belșug pentru a sări peste ședințe!
De ce aici găsesc scuze, iar pentru Duolingo nu concep să sar o zi, încă încerc să înțeleg! La fel se întâmplă și cu alte obiective pe care le îndeplinesc parțial sau deloc. Acum recitesc cartea lui Charles Duhigg și poate îmi vin idei salvatoare!
Organizarea actelor personale
La început de an e necesară o privire pe actele personale. Nu vi s-a întâmplat să fiți surprinși de iminenta expirare a buletinului sau a carnetului de șofer? De cardurile bancare au grijă băncile să ni le trimită prin curier. Însă de actele personale trebuie să ne îngrijim singuri.
La fel pentru contracte sensibile care trebuie reînnoite.
Dacă e ceva ce expiră, trebuie trecut în jurnal înainte de data preschimbării, pentru aducere aminte.
Stare de bine
După agitația sărbătorilor, ar trebui să găsim, pe cât posibil, momente de liniște. În care să medităm, să savurăm o băutură caldă și o gustare preferată. Să ne hidratăm cu ceaiuri și limonade. Și să ne delectăm cu o carte sau un film, cuibăriți în pleduri groase.
A crea o atmosferă plăcută într-un colț al casei nu implică cheltuieli mari. Uneori cele mai mici plăceri pot crea o stare de bine care să ne facă să înfruntăm mai bine incertitudinile zilei de mâine.
***
Organizarea casei de făcut în ianuarie
Marea triere
De când am început renovarea, am dat startul trierii unor categorii întregi de obiecte. Casa noastră fiind mare, la noi ajung și lucruri de care ceilalți din familie nu mai au nevoie. Glumesc mereu spunând că aici e marea stație de triaj pentru câteva case!
Pentru o persoană ca mine, a fost foarte greu să înceapă o astfel de acțiune. Nu sunt o strângătoare obsesivă, dar îmi place să am lucruri. E o moștenire grea de familie! Bunica mea spunea mereu: dacă o dată în an ai nevoie de un obiect, trebuie să îl ai în gospodărie, nu să îl ceri vecinului.
Chiar așa, citind mult despre organizare, am ajuns la concluzia că pierd timp prea mult așezând și reașezând numeroase lucruri de care nu mai am nevoie, care sunt duplicate sau se află în condiție nesatisfăcătoare. Care nu mai îmi plac sau nu mai folosesc la nimic.
Pentru fiecare categorie de obiecte organizate din fiecare lună voi face observații, eventual, privind modul în care le triez și le elimin din casă.
Organizarea birourilor
Ca să mă simt pregătită pentru noul an e necesar să fac ordine în sertarele birourilor: cel formal, cel creativ și cel din atelier. Împart papetăria între cele trei zone în funcție de scop. Clasez, arhivez hârtii, caiete, fac ordine în fișierele de pe laptop. Astfel atac provocările noului an. Împreună cu jurnalul și organizatorul Trello reprezintă armele mele cele mai puternice pentru dozarea timpului.
Am o adevărată pasiune pentru papetărie și îmi plac colecțiile de instrumente de scris Pigma și Staedler. Am, de asemenea, creioane colorate și tot felul de vopseluri. Încerc să le țin numărul sub control, mai ales că unele se usucă în timp.
De obicei se strâng mereu prea multe pixuri promoționale. Trec din timp în timp prin ele și le păstrez doar pe cele care îmi plac. Pentru ele am soluție unde să le dau.
E chiar supărător să ai sertare pline cu pixuri și creioane amestecate cu alte obiecte pentru birou și să cauți disperat un obiect pe care să nu îl găsești.
În fotografia de mai jos dau un exemplu de organizare a obiectelor mici de papetărie cu ajutorul cutiilor de dulciuri de la Lidl. Unele din cele mai eficiente organizatoare!
Strângerea podoabelor de Crăciun și un memento pentru Crăciunul următor
Am făcut multe fotografii, am păstrat meniurile de Crăciun și am notat câteva evenimente, cu bune și rele. Am deschis un board nou în Trello pentru Crăciunul următor. Voi scrie câteva gânduri privitoare la aceste sărbători care au fost deosebit de frumoase pentru că am reușit să reunesc familia.
Mulți oameni golesc casa de ornamente imediat după anul nou. Eu recunosc că amân cât pot de mult să le strâng. Primul depozitat este bradul, apoi adun decorațiile cu tematică strictă de Crăciun.
În schimb, cele cu specific de iarnă rămân pe loc până când vremea de afară mă inspiră să le înlocuiesc cu accente primăvăratice. La fel, luminițele. Ele dispar doar atunci când zilele ajung să crească suficient de mult încât să nu mai fie nevoie de ele. Nu este o coincidență că această sărbătoare este atât de luminată: oamenii au simțit dintotdeauna nevoia de a adăuga strălucire lungilor nopți de iarnă.
Triere
Anul acesta adaug în premieră o triere a ornamentelor. Folosesc de mulți ani unele scene de Crăciun și am nevoie de o schimbare. Nu voi aștepta până la iarnă să o fac. Chiar de acum voi alege ce păstrez și ce voi dărui, voi așeza în cutii ce e de donat și le voi ține separat de celelalte, iar în noiembrie le voi da. Astfel îmi va fi clar de pe acum de ce proiecte am nevoie pentru noile aranjamente.
Organizarea ornamentelor mă determină să adaug noi cutii frumoase în care să așez obiectele fragile cumpărate sau primite.
Citiți articolul de mai jos pentru explicații detaliate privind:
Organizarea decorațiunilor de iarnă
Anul acesta am mai îmbrăcat câteva cutii pentru podoabe, folosind hârtie de la cadouri.
Cum să realizați rapid cutii de lux pentru globuri
Curățenia de după sărbători
După ce strâng bradul și fac ordine după numeroasele evenimente din această perioadă urmează o curățenie mai serioasă.
Frigiderul și cămara
E clar pentru toată lumea că trebuie făcută ordine în ele după această perioadă. Când triez alimentele din frigider și cămară, grupez în cutii mâncarea care expiră în curând. Așa o am în vedere pentru a o consuma cu precădere. Este un antidot la situația în care rămân uitate diferite produse care sunt împinse pe rafturi mai în spate.
Noul frigider din bucătărie este fabulos în ceea ce privește organizarea. Am scris un articol cuprinzător despre el și despre gestionarea alimentelor.
Ordine oriunde de făcut în ianuarie
Profit de lunile de iarnă pentru a face ordine în medicamente și diferite sertare în care mi se pare că lucrurile pot fi mai bine aranjate.
O idee de organizare este să stabiliți undeva, într-o debara, o cutie cu lucruri de dus la reparat. Dacă le vedeți acolo, grămadă, veți lua decizia mai repede să scăpați de ele într-un fel. Adică să le reparați, să le donați sau să le aruncați.
La fel de folositoare este o cutie cu lucruri de dus la curățat.
Dacă nu vă place activitatea de organizare, propuneți-vă să aranjați un loc cu lucruri pe care vă face plăcere să le priviți. Orice colț de casă, orice sertar în care sortați și ordonați obiectele este un bun start și, cine știe?, vă poate determina să continuați.
La înscrierea pentru newsletter-ul blogului, primiți drept mulțumire că deveniți parte a comunității Stil Organizat, un pdf cu câteva îndemnuri pentru a începe sortarea și ordonarea dulapurilor.
Reparații în casă
Luna ianuarie este bună pentru a începe o listă cu mentenanța casei.
De exemplu, de când nu ați mai schimbat sitele de la robinete? Dacă nu aveți o dată stabilită și scrisă pentru o operațiune, va fi, cel mai adesea, uitată.
În final…
Alte câteva lucruri de făcut în ianuarie, dar pe care eu le amân pentru februarie sau martie:
Trierea și organizarea cosmeticelor
Abia aștept informații despre sistemul de organizarea a rețetelor… Nu uita de el, te rog…
L-am prezentat deja prietenelor și l-au aprobat. 🙂
Cred că săptămâna viitoare postez articolul.
Buna!
Am inceput si eu sa scriu intr-o agenda: meniul saptamana, obiectivele lunii, programari, aniversarile celor apropiati etc. Insa nici in agenda asta nu vad ordine, toate-s amestecate. Ma gandesc sa structurez continutul pe viitor.