Față de ce scriam acum 10 ani, nu mi-am schimbat opinia despre ce înseamnă acest spațiu pentru mine. În continuare am multe preocupări favorite și a face mâncare nu se regăsește între ele. Dar îmi place să aranjez mese frumoase! Așa că am nevoie de o bucătărie perfect organizată pentru ca munca să fie ușoară și cât mai plăcută.
Mă străduiesc să pregătesc, de asemenea, mese sănătoase care să ne ofere echilibru în alimentație.
În plus, am ca moștenire de familie un lung șir de gospodine desăvârșite care mi-au transmis rețete unice. Sunt datoare să le pun în practică!
Iată cadrul din primul articol despre organizarea bucătăriei, pe care l-am scris în 2012! Este o fotografie făcută la intrarea dinspre hol și se văd prin ușă: aragazul, chiuveta și cuptorul combi.
Iată și cum s-a transformat în acești ani cadrul respectiv.
Modificări
Când am renovat casa, am schimbat faianța închisă la culoare cu marmură albă. Era perioada în care stilul acesta era la apogeu. Am eliminat rafturile de lângă aragaz, care erau practice, dar se acopereau repede de grăsime de la vaporii de mâncare.
Chiuveta de la Franke este în continuare în formă bună. Dacă aș schimba-o vreodată, aș face-o tot cu una din inox.
Am avut odată intenția de a înlocui aragazul pe gaz cu unul tot de dimensiuni mari și m-au speriat prețurile. Am luat hotărârea să îl dau până la urmă la revizuit pe acesta unei firme de specialitate și bine am făcut! Un inox de mai bună calitate nu aș putea găsi acum. Încerc să nu mă deranjeze prea mult butoanele care s-au uzat.
Cuptorul de mari dimensiuni este foarte practic pentru o tavă impunătoare sau mai multe mici și m-a ajutat de multe ori să mă descurc la pregătirile pentru mese de amploare. Dar am considerat că e folositor să adaug și unul electric (diferit de cel combi pe care îl folosesc acum mai mult pentru microunde), la care să controlez mai bine temperaturile pentru rețete care cer asta. Cuptorul Bosch se achită de datoria sa perfect!
Blatul de pe insulă este același. Am cochetat cu schimbarea acestuia cu unul din piatră, dar nu am trecut la fapte încă. Este un proiect de viitor pentru că se vede că acesta este destul de uzat.
În final…
Dacă vreți să recitiți articolul de la începutul seriei de acum mulți ani, când eram entuziasmată de venirea magazinului Ikea în țară, vă dau încă o dată link-ul.
Voi continua în articolele următoare să prezint ce a însemnat pentru mine o bucătărie perfect organizată și cum a evoluat aceasta în timp.


Leave a Reply