Mă gândesc de mult timp la această scenă de iarnă și m-am inspirat pentru ea din diverse surse. Totuși, de la un simplu vas cu conifere, așa cum am văzut pe internet, am ajuns la o suprafață forestieră considerabilă. Nu m-am putut opri! Rezultatul a fost o adevărată pădure în miniatură.
Prima idee
Am pornit de la ideea de a constitui conifere false, pur și simplu punând crenguțe de tuia în burete de flori. Am folosit două ghivece din materiale naturale, păstrate de la aranjamente florale.
Într-un vas rotund de aramă am așezat alte două ghivece cu crenguțe de tuia. Am cumpărat și un conifer adevărat, un ienupăr, pe care l-am alăturat lor. Ulterior îl voi planta afară. Am mascat ghivecele de plastic cu conuri mici și licheni.
Dar nu am fost mulțumită de rezultat. Blatul din living-room care ține cât două birouri mari merita ceva mai mult.
Al doilea gând pare mai bun
Așa că mi-a venit ideea de a folosi o bucată mare de sac cu care am acoperit parte din blaturi și glaful ferestrei, inclusiv rama acesteia, pentru ca privirea să fie purtată de la scena interioară până afară, fără alte obstacole vizuale.
Sacul are suprafața de 2X0,80 metri, iar pe el am așezat ghivecele, apoi am adăugat materiale naturale din care am din belșug în casă:
- conuri (am ales din cele de dimensiuni mici)
- licheni
- felii tăiate de lemn
- crenguțe
- trunchiuri de copac
Pentru ca scena să fie savuroasă, am comandat doi cerbi Collecta, de fapt singura cheltuială pe care am făcut-o pentru acest proiect. Cerbii sunt atât de frumoși încât am regretat că m-am oprit doar la ei. În colecție erau căprioare, iezi și alte animale de pădure simpatice.
Vasul cu ramuri ornate
Într-un colț al biroului am un vas cu crengi de gutui în care pun luminițe la fiecare Crăciun.
Am ales acum să îl îmbrac în sac și pe el pentru că este un vas Datura cu imprimeu în culori tari. La bază am așezat conuri și felii de lemn. Ca să îl leg vizual de scena de iarnă, am desfășurat în jurul lui o panglică din sac.
Pe rămurele stau păsările care sunt amintiri dragi din excursii. Pentru că pânza de sac e destul de anostă, a fost firesc să adaug ansamblului globurile uriașe pe care le-am făcut săptămânile trecute. Mai ales că pasărea paradisului e aurie la rândul ei.
Întreaga scenă de iarnă
Toată această scenă de iarnă este un minunat loc pentru prezentarea unui bufet rece sau a dulciurilor de sărbători. Se vede că în față este suficient loc pe blaturi pentru platourile cu bunătăți.
În plus, va fi cu siguranță un subiect de conversație cu musafirii. Și, probabil, vor fi idei de dezvoltare a acestei scene de iarnă pentru anul viitor!
Leave a Reply