În acest articol scriu despre ce înseamnă calitatea aerului din casă, care sunt sursele de poluare și cum pot fi combătute.

Degeaba avem o casă frumoasă și lucruri deosebite în ea, dacă acest mic univers al nostru este viciat de umezeală, mucegai, substanțe chimice periculoase, praf. Poluanții sunt inevitabili, cantitatea și structura lor pot fi, însă, controlate.

Poluanții

Aceștia vin din exterior sau sunt produși chiar în interiorul casei.

Cei din exterior sunt: praful, polenul, gazele de eșapament, particulele din construcții. Ajung inevitabil în casă când deschidem ușile și ferestrele sau prin sistemele de ventilare.

Dar mulți poluanți sunt chiar în interior. Ei provin din structura clădirii și din activitățile noastre.

  • substanțe chimice din produsele de curățenie, vopsele, cosmetice, din panourile MDF ce alcătuiesc mobilierul, de la flacăra aragazului, din fumul de țigară;
  • alergeni precum acarienii, polenul, mucegaiul;
  • aerul din expirație;
  • plumbul din vopselele vechi și azbestul care era folosit în trecut;
  • umiditatea prea mare provenită din infiltrații de apă sau din vaporii din bucătărie și baie, rezultând producerea mucegaiului.

O casă suprapopulată, neaerisită, determină creșterea alarmantă a concentrației acestor poluanți.

Iar efectele asupra sănătății sunt imediate. Ele constau în stări proaste, oboseală, dureri de cap, amețeli. În timp duc la instalarea unor boli cronice, ca astmul sau alergiile.

Soluții pentru calitatea aerului

Trebuie să urmărim trei categorii de aspecte:

Indicii de poluare din casă

Pentru casele vechi:

O verificare a materialelor folosite pentru construcție. De urmărit în special dacă există izolații cu azbest. Acesta este dovedit științific ca fiind foarte periculos și determină apariția cancerului de plămâni. Toate vopselele vechi au plumb în ele. Dacă, în cazul lor, pericolul nu este atât de mare, tot trebuie făcut ceva. Mai ales când în casă vor locui copii mici.

Pentru casele noi:

Materialele proaspete emană mirosuri. Unele sunt periculoase, precum formaldehidele din mobilierul realizat din particule de lemn. De aceea cuvântul de bază pentru orice obiect ori material nou pus în operă sau adus în casă este: aerisire, aerisire, aerisire!

Pentru obiectele din casă:

Trebuie verificat ca flacăra aragazului să nu fie portocalie. Parfumurile de interior să fie folosite cât mai puțin. Produsele de curățenie să fie ecologice pe cât posibil.

Ca să personalizez ceea ce am scris mai sus, pot spune că nu folosesc parfumuri de casă decât punctual. Am bețișoarele despre care am scris la amenajarea băii pentru musafiri. În rest, prefer să pătrundă prin ferestre parfumul trandafirilor, al teiului, al liliacului, al iasomiei. Iar iarna, mirosul zăpezii proaspăt așternute nu are egal!

Pentru eliminarea prafului am vorbit despre sistemul pe care îl folosesc și care merge strună. Este o combinație de aspiratoare performante, un robot minune și mopuri care fac o joacă din această activitate nesuferită în trecut.

În privința produselor de curățenie, am o strategie. Folosesc pentru curățenia uzuală produse ecologice: bicarbonat de sodiu, oțet, lămâie, detergenți ecologici. Când vine timpul curățeniilor aprofundate, utilizez produse chimice mai dure. Este un joc al eficienței curățeniei pe care pedalez de mai mulți ani.

Controlul temperaturii și umidității aerului

Calitatea aerului este dată și de câteva caracteristici. Temperatura optimă este în jurul a 20 de grade Celsius. Umiditatea indicată pe timpul verii trebuie să fie 40-55%. Iarna, chiar mai mică, de 35-40%, pentru a evita formarea de condens pe geamuri.

Ceea ce m-a ajutat enorm în ultimii ani a fost dezumidificatorul pe care l-am cumpărat. Chiar dacă nu este un produs de top, adică nu arată nivelul umidității cu exactitate, își face treaba pentru care l-am luat. Strânge apă din aer cu sârg!

Când vremea este umedă, cu înnorări și ploi frecvente, e o provocare să menții aerul din casă suficient de uscat.

În orice caz, la mine în subsol, când umiditatea crește peste 50% deja se simte un miros neplăcut. În restul casei și la 60% e bine. Când am renovat subsolul, fără dezumidificator nu aș fi făcut față umezelii. A fost esențial pentru a usca pereții, a asigura confort și a păstra aerul sănătos.

dezumidificator
Fotografia este din timpul renovării subsolului. Rafturile nu erau montate încă

Iar pentru situația inversă, de uscăciune prea mare a aerului, avem un ventilator cu umidificator.

Am cumpărat deasemenea o stație meteo. Cu ea urmăresc diferențele dintre umiditatea din exterior și cea din interior. În funcție de ce arată, se aerisește casa sau se pun în funcțiune diferite aparate de reglare a umidității.

statie meteo
Temperatura și umiditatea din curte versus casă

Schimbarea obiceiurilor

Uneori e suficient să faci o mică schimbare pentru a obține calitatea aerului dorită în casă.

  • fumat mai puțin sau deloc în interior;
  • folosirea cât mai puțin a aragazului, un înlocuitor bun fiind un cuptor electric;
  • uscarea rufelor într-un loc cu aerisire bună;
  • folosirea cu măsură a insecticidelor sau înlocuirea lor cu soluții eco;
  • evitarea parfumurilor de casă;
  • stocarea cosmeticelor în afara dormitorului.

Folosirea unui purificator de aer

Sursele de poluanți nu pot fi stopate complet. Devine astfel util un purificator performant. El aduce plusul acela de calitate a vieții care înseamnă aer sănătos.

Am cumpărat un model de la Phillips și sunt încântată de el. Cu ajutorul lui aflu cât de poluat este aerul interior în orice moment. Are un filtru hepa și unul cu carbon activ, astfel încât particulele minuscule de polen, părul de animale, mirosurile sunt eliminate.

calitatea aerului cu purificator Phillips

Observații, din ce am constatat până acum:

  • când e curent, când se deschid ușile și ferestrele, imediat se ridică nivelul de poluare, de la praf, de bună seamă;
  • în mod obișnuit aerul din casă e bun; am fost surprinsă când am pornit prima dată aparatul – cu doi câini mă așteptam să fie destul de grav;
  • țin aparatul setat pentru polen și păr de animale;
  • cred că setarea pentru microbi nu e necesară atât timp cât nu sunt copii mici în casă;
  • faza cu ozonificarea este marketing; nu căutați astfel de aparate pentru că ozonul produs de ele este iritant pentru plămâni;
  • aparatul nu detectează monoxidul de carbon și radonul.

Pe timpul verii casa este aerisită foarte bine și de aceea parametrii aerului sunt buni. Voi vedea ce se întâmplă iarna. Atunci apar mai multe surse de încălzire și deschidem ferestrele mult mai puțin.

Țin în casă animale, așa că am considerat necesară purificarea aerului. Perioadele în care năpârlesc sunt groaznice! Mărturisesc că atunci când am conceput sistemul de curățare a podelelor, m-am gândit în primul rând la ele. Și la mine, firește!

Surpriza neplăcută va fi, cu siguranță, când voi duce un aparat la București. Smogul de acolo este îngrijorător. Vă voi ține la curent cu observațiile.

Program de reparații

Un alt punct constă în corecțiile problemelor casei. Infiltrațiile de apă, sursele de încălzire vechi și cu probleme, tapet care a mucegăit. Iată exemple de lucrări care trebuie incluse într-un program cu reparații de urgență.

În final…

Purificarea aerului face parte din ansamblul de lucrări ce țin de renovarea casei. Este un aspect esențial al unei case mai sănătoase. Și, de ce nu? – a unei vieți mai productive.

Leave a Reply