Am căutat ani de zile soluții pentru a curăța simplu și repede covoarele, parchetul, gresia. O casă cu copii, cu animale de companie, cu mulți oameni, nu e ușor de stăpânit. Ai de ales: aduci pe cineva să ajute, te chinui singur sau cauți sprijin în tehnologie. Cum scriam în: Servitorii mei, am preferat, în final, soluția tehnologică pentru întreținerea podelelor.
Astăzi este vorba despre curățarea lor obișnuită, de zi cu zi.
Primul pas pe care l-am făcut a fost cumpărarea unui Dyson. Acesta a fost aspiratorul pe care nu l-am mai dat nimănui altcuiva să-l folosească. E o minune inginerească. Inventatorul său, James Dyson, a fost ridicat la rang de cavaler de către regina Marii Britanii. Desigur că acolo știu să prețuiască adevăratele valori ale țării lor.
Pornind de la el, am făcut o schemă pentru întreținerea podelelor pe care v-o prezint în continuare. Nu e deloc ieftină! Dar dacă vrei să te eliberezi cât mai mult fizic (și spiritual!), trebuie să faci câteva investiții.
Schema pentru întreținerea podelelor
Cele două operațiuni pentru întreținerea podelelor sunt: aspirarea și spălarea.
Aspirarea podelelor
Pentru aspirare am o combinație de echipamente:
- Aspirare zilnică sau la două zile ——— cu robotul Roomba – nu te interesează decât să apeși pe un buton. Îi dai pornirea, apoi el își vede de treabă. Revine singur la stația de încărcare, pleacă iar, și tot așa până termină treaba. Singura grijă este să nu lași cabluri pe jos în care să se încurce. Iar la mine se blochează câteodată sub fotolii. Robotul este ideal să nu mai muncești tu. Limitarea lui: trebuie să fie destul de curat pe jos pentru că are containerul de praf mai mic. În plus, deși adună de toate, o curățare impecabilă a covoarelor se face cu Dyson.
- Curățenie profundă, la aproximativ două-trei săptămâni, când trebuie aspirate nu numai podelele, ci și zonele verticale ————cu Dyson Big Ball Animal, absolut extraordinar în a aspira covoarele de praf și păr de animale. Are înglobată tehnologie performantă în fiecare aspect al său, începând cu puterea de aspirare până la modul de îmbinare a accesoriilor.
- Curățenie ocazională, când se murdărește o zonă și vrei să o cureți rapid ———— cu Dyson V8, fără fir. Îl iei din suport și te plimbi cu el oriunde în casă sau afară (are piese inclusiv pentru curățarea mașinii). Este ideal pentru scări ca să nu tragi de sau să te încurci în firul de alimentare. Bun pentru bucătărie și alte locuri unde se murdăresc ocazional zone mici. Problema lui este autonomia de 30 minute, astfel că nu poate înlocui un aspirator care trebuie să facă o muncă de lungă durată. Dyson-ul V8 stă la îndemână, într-un loc pe care urmează să îl amenajez. E o mică debara formată între bucătărie și living. Parcă așteptasem să agăț acolo aspiratorul și să aranjez apoi totul în jurul lui.
Explicații:
Am hotărât să cumpăr cele mai bune echipamente de pe piață. Însă există produse asemănătoare și de la alte mărci. De fapt, eu am cumpărat originalele. După ce Dyson a lansat tehnologia Cyclone, aceasta a fost folosită de alte firme la aspiratoarele lor. Iar după ce a apărut robotul Roomba, au ieșit pe piață modele asemănătoare. Alegerea mea a fost să omagiez cercetătorii care au inventat aceste tehnologii.
Prin folosirea acestui melanj de aspiratoare am urmărit libertatea și autonomia. Ce bine e să știi că ai un robot care muncește pentru tine! Că celelalte aparate sunt la îndemână și atât de simplu de folosit! Le utilizez în ce combinație îmi pică mai bine la un moment dat.
Dyson are o perie rotativă de aspirare senzațională care adună praf și păr de pe covoare fără efort. Când cumpărați această marcă trebuie să vă asigurați cu ce piese vine la pachet, pentru că multe sunt separate. Înainte de a vă bucura că ați găsit unul cu preț bun, verificați kit-ul de accesorii. Echipamentul cu fir este mai greu de cărat prin casă, însă cel fără fir este extrem de ușor de folosit.
Cu această combinație de echipamente completată, întreținerea podelelor nu mi se mai pare o muncă atât de nesuferită ca altădată. Pentru a ajunge la acest punct, a trebuit să plătesc un preț. La propriu.
Spălarea podelelor
Pentru spălarea podelelor folosesc următoarele:
- Mop Bona pentru parchet ——– pentru spălarea parchetului atât în regim de curățenie ocazională, cât și curățenie generală
- Mop Bona pentru gresie —— pentru spălarea ocazională a gresiei, pietrei
- Găleată și mop cu centrifugare ——— pentru curățenie generală pe gresie, piatră
Există și roboți pentru spălare, de exemplu Scooba. Dar nu vreau încă să îi încerc pentru că au deocamdată review-uri neconcludente.
Explicații:
Dacă ați ști câte modele de mopuri am încercat de-a lungul timpului! Tot o muncă groaznică mi se părea mereu. Preferam să o las de cele mai multe ori în seama altora.
Până de curând, când am descoperit un mop cu totul special, deși, la prima vedere, nu se deosebește cu mult de altele.
Este un produs Bona, iar pentru parchet, o minune! Manevrabilitatea sa este așa de ușoară! Până și soțului meu, care nu se atinge de astfel de obiecte, a ajuns să îi facă plăcere să îl folosească!
Chiar dacă este un obiect obișnuit și, așa cum spuneam mai înainte, asemănător cu ce se găsește la orice supermarket, are înglobată tehnologie care îl face special.
Caracteristici:
- Cârpa care spală se fixează doar prin apăsare de aparat. (Am cumpărat mai multe ca să le schimb oricât de des vreau.)
- Talpa este rotativă și se mișcă foarte ușor pentru a pătrunde în locurile strâmte de după mobile.
- Curățarea se face simplu prin pulverizarea soluției de spălare în același timp cu deplasarea mopului.
- Soluția de spălare este ecologică și nu dăunează animalelor de companie.
- Are un design atrăgător și care îl face simplu de manevrat.
Acest mop este util pentru orice situație în cazul parchetului. Fie că vreau să șterg doar câteva urme, fie că trebuie să curăț toată camera la curățenia generală, tot Bona folosesc.
Cu un astfel de mop nu regret că nu am un robot care să spele pe jos.
Mi-a plăcut atât de mult, încât am comandat și varianta lor pentru gresie. În acest caz, mopul Bona nu îl înlocuiește pe cel clasic, cu apă, ci este util pentru folosirea rapidă și ocazională.
Deci, în cazul suprafețelor cu gresie sau piatră, cea mai bună combinație este:
- Spălarea clasică cu apă și detergent la anumite intervale de timp, cu un mop rotativ, (cel mai bun, în opinia mea).
- Între aceste perioade, pentru cazuri punctuale, întreținerea podelelor de gresie cu mopul Bona.
Acesta are aceleași caracteristici ca cel pentru parchet, doar soluția de spălare fiind diferită.
Pentru a fi la îndemână, celor două Bona le-am găsit loc după ușa de la bucătărie. Vă amintiți de cuierul din tacâmuri vechi? Nu credeam atunci că va păstra agățate mopuri pe el. Doar că acestea sunt frumoase și nu mă deranjează așezarea lor între șorțuri.
Concluzie:
Dintre toate echipamentele pentru întreținerea podelelor, doar Dyson Animal și găleata cu mop nu stau în bucătărie, ci pe alt nivel.
Toate celelalte și-au găsit în mod natural locul aici. Chiar fără să fi plănuit dinainte aceasta. Sunt la îndemână și gata să mă ajute să păstrez podelele curate, în condiții vitrege păstrării curățeniei.
Am studiat mult cum să îmi simplific viața pentru întreținerea podelelor. Sper că v-a fost de folos experiența mea.
Sfat:
Pentru a vă informa despre produsele pe care vreți să le cumpărați, vă recomand să intrați pe Amazon, ediția americană. Acolo găsiți review-uri nenumărate de la cumpărători. Atât de multe, încât e aproape imposibil de a manipula cineva informația. Din relatările cumpărătorilor vă faceți o părere despre cum se folosesc echipamentele, care sunt punctele lor forte și care sunt cele slabe.
În final, câteva filmulețe amuzante despre cum primesc animalele de companie robotul Roomba în casa lor.
Leave a Reply