Așa cum în casă caut soluții pentru întreținerea facilă a acesteia, am aceleași preocupări pentru grădină. În special pentru acele activități care necesită forță fizică și pentru care trebuie să cer ajutorul unui bărbat. Da, plantări ușoare cu uneltele potrivite. Nu mă cred o amazoană, dar e enervant să fiu nevoită să apelez mereu la cineva pentru săpat.
Am găsit mai demult o unealtă perfectă pentru plantări ușoare: burghiul de pământ. De la Fiskars. Am de la ei, de mulți ani, inclusiv o foarfecă de croitorie perfectă. Fiskars este o companie finlandeză cu produse de foarte bună calitate, deci scumpe. Așa cum poate părea și acest burghiu. Dar face toți banii pentru mine, asta e sigur.
Avantaje pentru plantări ușoare
În afară de cel că îl pot folosi, deși nu am putere:
- Față de cazma, face o groapă doar în locul dorit pentru plantare și nu deranjează alte plante din jur.
- Afânează pământul în același timp. Cu cazmaua s-ar ridica un bloc de pământ care apoi ar trebui mărunțit.
- Are gradații pentru adâncimea de săpare, așa că știi exact cât să faci groapa.
- E folositor inclusiv pentru a scăpa de buruieni invazive, pentru că pătrunde în adâncime și dizlocă rădăcinile.
Este atât de ușor de folosit, chiar cu o mână și jumătate! 🙂
Alte precizări
Eu l-am cumpărat de la un magazin universal, nici nu mai știu care, cu mai mult timp în urmă.
Acum, căutând un site care îl vinde, am observat că sunt trei variante de mărimi: S,M,L. Pe el nu e inscripționată valoarea diametrului. Lungimea vizibilă a lamei este de 6 centimetri. Deci cele două lame plus diametrul mânerului, ar face cam 15 centimetri, măsura M. Se potrivește perfect cu ghivecele de răsaduri un pic mai măricele. Așa cum sunt cele de salvie pe care le plantez, cum scriam în: Ce e de făcut în grădină în martie. Trebuie să le intercalez printre florile de primăvară. O fac fără prea mult deranj pentru acestea, ceea ce este un avantaj major. Plus că sunt plantări ușoare și mă descurc singură.
Desigur, se poate folosi un plantator, o lopățică, cu care să te chinui să faci o gropiță. Nu e simplu deloc însă să râcâi pământul la 20 de centimetri adâncime. Adică de două ori înălțimea ghiveciului de răsad, așa cum se recomandă. Cu burghiul de pământ este atât de ușor!
Gata cu laudele, că veți crede că e publicitate! E doar entuziasmul descoperirii unei unelte simple și extrem de utile.
Ați găsit obiecte pentru casă care v-au ușurat instant existența folosindu-le? Mi-ar plăcea să aflu despre ele și să le încerc, la rândul meu.
Da, am niste chestii, dintre care imi vin acum in minte asa: foarfeca de surfilat (https://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/40174545/), cu care adesea nu mai trag zig-zag la masina decat daca e musai; tocatorul de crengi (https://www.zivtool.ro/termek=10363_Bosch-AXT-Rapid-2200-Tocator-silentios-de-frunze-si-crengi), desi al meu nu e marca asta. Motosapa.
De burghiul asta nu stiam, dar am sa-l caut si eu, ca m-am saturat sa tot depind ba de sot, ba de febra musculara 🙂 Link-ul de la el, pe care l-ai pus sus, nu merge.
Da, am foarfeca cu zigzag; a mea e vintage, are minim 60 de ani 🙂 Tocătorul de crengi ar intra și el la categoria foarte utile. Nu pot folosi motosapa și nici soțul meu nu e prea încântat, îi e cam frică. Poate modelul tău e mai ușor și poate fi ținut sub control mai bine.
Exact la asta e bun burghiul. Nu mai depinzi de nimeni la plantat, e ușor de folosit. La o adâncime de 40 cm trebuie totuși făcută groapa în două etape că nu prea mai poți să îl tragi din pământ. La 20 cm e simplu ca bună ziua.
Ba da, acum merge.