Organizarea rețetelor

În acest articol explic nu numai cum am organizat rețetele, ci și modul în care le folosesc pentru a mă aproviziona cu alimente, cum mă ajută în cazul meselor de sărbători; nu în ultimul rând, ideea de a transmite rețetele favorite ale familiei mai departe.

 

E interesant cum apar unele idei, din alăturări neașteptate. Am cumpărat cu ceva timp în urmă un organizator de rețete foarte frumos și m-am hotărât să transfer rețetele în el. După câteva redactări am realizat că am prea multe și noul meu album nu va reuși să înglobeze colecția pe care am strâns-o în atâția ani! Mai mult de atât, când voiam să prepar o prăjitură, de exemplu, mă gândeam unde să caut rețeta: în vechiul album sau în cel nou; să mă uit pe copie sau pe original? Părea mai simplu să mă uit pe albumul nou. Dar oare era copiată? În plus, categoriile erau diferite, iar în colecția mea prea mare-prea mare de rețete găseam greu orice căutam.

Când un sistem dă rateuri, există o singură soluție: să îl schimbi. Și astfel am început un lung proces pe care îl voi descrie aici.

 

Declar mai întâi că prefer hârtia informației digitale. Asta nu înseamnă că nu aveam salvate o mulțime de rețete pe laptop, organizate pe categorii. Nu prea ajungeam să mă uit pe ele, iar când îmi aminteam că am salvat cândva un tort interesant și voiam să îl încerc, nu mai reușeam să îl găsesc. Deci și acolo era ceva în neregulă.

 

Dar să începem cu rețetele pe suport de hârtie.

Am tot spus că marea renovare a adus cu sine marea triere în toate tipurile de obiecte. La rețete lucrurile au stat așa:

 

Etapa 1. Prima triere

Am început prin a alege dintre cărțile de bucate doar câteva, iar pe restul le-am donat. A fost o operațiune grea, pentru că unele erau dăruite de persoane dragi. Am hotărât însă să nu păstrez ceea ce nu folosesc sau nu îmi mai place sau nu cred că îmi va fi util pe viitor. Ce cade prin această sită trebuie dat.

 

 

Am trecut apoi la dosarele în care rețetele rupte din reviste sau caiete vechi sau scrise pe bucățele de hârtie erau așezate în folii. Sute. Multe sute de rețete, strânse ani la rând, din care unele nu mai îmi spuneau nimic. Cele privilegiate erau adunate separat, dar nu știu cum reușeau în timp să se amestece cu celelalte.

Fără sistem iese mereu brambureală.

Din toate aceste foi le-am ales, bineînțeles, pe cele pe care le folosesc și le-am mai dat, în plus, o șansă unora care mi s-au părut interesante. Cele care nu m-au mai inspirat au ajuns la coș.

Teancul a scăzut simțitor.

 

Etapa a doua – Sortarea pe categorii

Această sortare trebuie să aibă un schepsis. Nu sistemul supe, aperitive, fripturi, dulciuri  este cel potrivit, ci acela care se mulează cel mai bine fiecărei persoane.

Categoriile mele includ teme precum: mic dejun (dulce, sărat), mousse, paste etc. Pentru că atunci când am musafiri trebuie să ajung cât mai repede la rețetele potrivite și preferate pentru momentele adecvate.

Pentru a despărți categoriile am folosit separatoare de carton pe care am scris denumirea acestora.

Toate rețetele au încăput în două dosare frumoase.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Am trecut la:

 

Etapa a treia și – A doua triere

Voi explica de ce.

Am clonat cele două dosare de care am pomenit, iar de această dată am folosit separatoare de altă culoare pe care am scris aceleași categorii de dinainte.

Din rețetele sortate inițial le-am ales pe cele pe care le preferă familia, care fac parte des din meniuri și care îmi reușesc aproape întotdeauna.

 

Trecerea rețetelor dintr-un dosar în altul la a doua triere

 

Acum am patru dosare: primele doua au rămas cu rețete pe care vreau să le încerc cândva sau pe care le-am preparat o dată, nu mi-au reușit, dar doresc să experimentez modificându-le puțin sau sunt variante pe care vreau să le probez.

Ultimele doua sunt cele cu rețetele sigure, pe care familia și prietenii le preferă, care sunt așteptate la mesele pe care le pregătesc.

 

 

Etapa a patra – Cum folosesc sistemul

Una din secțiuni se numește: meniuri. Nu mereu, dar destul de des am notat ce am pus pe masă de sărbători. Este emoționant să citești ce ai avut pregătit pentru aniversările din familie cu mulți ani în urmă.

 

Dosarele cu rețete stau lângă cărțile de bucate

 

Am început să le scriu demult, după ce am văzut un documentar cu mesele festive de la Palatul Élysée. Cei care se ocupau de protocol notau ce feluri de mâncare s-au servit pentru fiecare delegație, astfel încât să nu le repete pentru aceiași oaspeți.

Motivul meu nu putea fi același, dar mi s-a părut drăguț acest memento.

Un astfel de meniu, întins pe mai multe zile, am scris și pentru Crăciunul ce tocmai a trecut. În funcție de musafirii pe care i-am avut la masă, am ales ce să pregătesc.

Apoi am extras rețetele din dosare. De prevăzut că au fost din dosarele cu rețete consacrate. Dar am riscat și una nouă din dosarele de încercări.

Le-am așezat pe toate în suportul de plexiglas (pe care l-am mai prezentat), în ordinea în care trebuia să le prepar. În avans fursecurile, care devin fragede după câteva zile, apoi celelalte; fiecare la timpul potrivit.

 

Rețetele alese pentru a fi preparate sunt așezate în suport 

 

Apoi am făcut lista de cumpărături, adunând ingredientele de la fiecare rețetă. Ouă, de exemplu: patru plus șase plus opt plus trei… Stiți câte ouă au rezultat? 60!

60 să fie!

Acest sistem elimină cât de cât risipa, în sensul că nu trebuie să estimezi, ci știi exact de ce ai nevoie.

Și în cazul unei perioade atât de lungi, cu mese puse zi de zi pentru mai multe persoane, o astfel de programare e liniștitoare și îți dă încredere că nu vor fi incidente neplăcute, de tipul am uitat să iau ingredientul acela și magazinul unde l-aș găsi e închis.

Rețetele preparate le-am trecut de fiecare dată în spatele teancului din suport, iar când s-au terminat sărbătorile le-am reașezat în dosare la locurile lor.

 

Sper că v-a plăcut sistemul meu. E verificat și nu e greu deloc. Pot spune chiar că a funcționat perfect de Crăciun, chiar așa aglomerată cum a fost acea perioadă.

 

Rețetele familiei

Ca la mama acasă nu e doar o expresie ce naște ironii. Sunt unele mîncăruri care fac parte din tezaurul fiecărei familii, de parcă ar arunca un praf fermecat peste ele. Au un ingredient secret, învîrtesc o dată în plus telul prin compoziție, aplică un descântec; ceva se întâmplă.

Am și eu bucuria de a prepara câteva mâncăruri despre care copiii mei îmi spun că nu au unde altundeva să le manânce sau, dacă au, nu sunt atât de bune ca ale mele.

Albumul de care pomeneam la început e locul perfect în care să strecor aceste mici comori, însoțite de fotografii și neapărat cu marca ingredientelor folosite. Pentru că știți deja: contează rețeta, dar mai ales ce alegi să folosești pentru a o pune în practică.

 

 

Nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost să caute cândva una din ele în dosarele pline până la refuz, care până de curând mă exasperau și pe mine.

 

Săptămâna viitoare voi povesti despre rețetele pe suport digital.

 

P.S. Rețeta nouă încercată nu a ajuns la consacrate. Nu am ales varianta cea mai bună, se pare. 🙂

 

 

On January 13, 2019   /   Featured, Organizarea casei, Organizarea obiectelor   /   6 Comments