Servitorii mei

Așa începe povestea

Au apus vremurile în care doar cei mai norocoși, cei câțiva bogați, cei care aveau șiruri de servitori la dispoziție nu erau nevoiți să muncească la întreținerea casei. Fără echipamente ajutătoare, principalele unelte pentru aceste munci erau mâinile. Oamenii din clasa mijlocie trebuiau și ei, de  dragul aparențelor, să se sprijine măcar pe o fată în casă. Astfel arătau că fac parte din lumea respectabilă. Restul oamenilor trudeau din greu pentru orice puneau pe masă sau ce îmbrăcau. Bolile, mizeria, greutățile loveau sistematic marea majoritate a populației.

   Downtown Abbey via Pinterest

Nu în ultimul rând, dacă proveneai dintr-o familie săracă, alternativa la munca câmpului sau la o slujbă într-o fabrică mizeră așa cum erau cele mai multe până în secolul al XX-lea, era să devii servitor într-o casă bogată și să speri că angajatorii tăi sunt persoane cumsecade. Instituția servitorului a fost dezvoltată în special în Marea Britanie, cu ierarhii stricte, cu eticheta specifică acestui mare imperiu. Dacă vă interesează subiectul aveți aici un excelent serial marca BBC: Servants: The True Story of Life Below Stairs.

Dar toate țările lumii au urmat aceeași rută: cu cât erai mai bogat, cu atât dispuneai de mai mulți oameni ce îți făceau treburile casnice.

Pe meleagurile noastre se preluau fete și băieți de la țară sau se foloseau țigani robi (sclavia dezvoltată în România este un subiect pe care nu dorim încă să-l conștientizăm). Pentru mai multe informații despre slugile de la noi (cum li se spunea), aveți la îndemână o carte de Nicoleta Roman – Femei, onoare și păcat, tipărită de Editura Humanitas.

Războaiele mondiale și emanciparea adusă de dezvoltarea industrială și a serviciilor au scăzut drastic numărul servitorilor.

Astăzi cei mai mulți apelează ocazional la ajutoare; direct sau prin firme specializate.

Visele devin realitate

Dar partea frumoasă din această poveste o constituie apariția unui sprijin venit din lumea tehnicii. O dată cu dezvoltarea sa, toate, cred că absolut toate invențiile care au fost inițial destinate industriei, serviciilor, armatei, după ce și-au făcut stagiul în aceste domenii, au ajuns în casele oamenilor. Inițial la prețuri fabuloase, apoi din ce în ce mai accesibile.

Să luăm ca exemplu spălatul rufelor: înaintea mașinii de spălat acestea trebuiau înmuiate, eventual cu o seară înainte, erau apoi frecate cu săpun în mâini sau pe o scândură, limpezite în mai multe ape, (cele albe erau albăstrite), scrobite și întinse pe sârmă. Apa de spălat era încălzită, cărată până la albie cu găleata, apoi urmau gălețile de apă rece pentru limpezire. Uneori această muncă dura o zi întreagă. Primele mașini de spălat au fost manuale, apoi au apărut cele electrice. Dar până la apariția celor automate, e drept că se ușura spălatul efectiv, dar apa trebuia adăugată în mașină de persoana ce o folosea. Rufele erau scoase din partea de spălare a mașinii și introduse în cea de stoarcere. Mașina Albalux a mamei a fost o binecuvântare pentru ea, dar ziua de spălat era în continuare una dificilă. Dacă vă interesează cum erau aparatele electrocasnice în trecut, vă invit să vizitați pagina mea de Pinterest numită: The Appliances of Yesterday

Masina de spalat via Pinterest

Cei ce n-au prins acele vremuri, cei care acum bagă rufele în mașină și le scot aproape uscate după o oră, nu realizează că apariția mașinii automate de spălat rufe abordabile a fost o revoluție în sine. Ziua de spălat rufe a dispărut. A fost o eliberare. A însemnat o emancipare.

Și așa s-a întâmplat cu fiecare echipament care a pătruns în casele oamenilor.

Nu vreau să vă ascund faptul că am avut în casă o femeie de serviciu  mulți ani la rând. Dar casa nu îmi mai aparținea. Când m-am uitat la serialul Downtown Abbey am realizat că bogații locatari ai fabuloasei proprietăți cu același nume erau musafiri în propria lor casă. De fapt, parcă locuiau într-un hotel. Nici măcar în dormitor nu erau singuri pentru că eticheta prevedea să fie ajutați de cineva să își aranjeze lucrurile.

Când am hotărât că nu voi mai avea decât ocazional un ajutor în casă și grădină, planul era făcut: la fel, lista de servitori.

Dintre ei, cel mai drag îmi e Robi (am vrut inițial să poarte un nume de fată, dar nu s-a lipit deloc de el), roboțelul simpatic care se plimbă prin casă nestingherit, este perseverent ca un câine ce amușină peste tot și se întoarce singur să se odihnească.

Robi e deja zgâriat pentru că insistă să intre pe sub mobilele joase  🙂

Dar nu e singurul care mă ajută prompt: îl urmează o pleiadă de alte aparate, nu tot atât de autonome, dar suficient de mult cât să mă consider eliberată de aproape tot ce înseamnă muncă repetitivă. Echipamentele noi vor fi din ce în ce mai inteligente și vor necesita tot mai puțină intervenție din partea noastră. În câțiva ani casele noastre vor fi complet automatizate. Adrian Mihălțianu ne scrie pe Pressone despre casa viitorului.

Voi vorbi pe rând de toate aceste ajutoare,  de unde au plecat, cum au ajuns în casele noastre și unde e probabil că ne vor duce.

Reversul medaliei

Vreau să vă provoc acum cu un aspect în contrast cu ce am scris până în acest moment.

Noi suntem vânători-culegători, cum spunea Yuval Noah Harari în Sapiens – Scurtă istorie a omenirii

Momentul în care ne-am eliberat de corvoada muncii fizice e ca o picătură la scara istoriei. Trupurile noastre nu s-au adaptat acestei situații noi și bolile legate de sedentarism au explodat.

Nu-i nimic! au spus întreprinzătorii. Avem soluții! Și așa au apărut mii de săli de sport, de forță, de aerobic și toate celelalte.

Doar că studii recente demonstrează că activitatea intensă de scurtă durată nu este chiar așa de benefică pentru organism. Nu asigură neapărat o viață lungă și sănătoasă.

Că locuitorii zonelor albastre de pe glob, cei care trăiesc peste o sută de ani ducând o viață activă, nu au săli de sport prin preajmă. În schimb, fac în fiecare zi activitate fizică de slabă intensitate, merg mult pe jos, mănâncă puțin și se bucură de viață.

Pentru referință citiți despre studii aici: Why exercise alone won’t save us

Vreau să spun că a face treabă în casă și în grădină e un lucru cât se poate de bun și de sănătos. Nu ne cade rangul deloc! Aparatele electrocasnice ne ajută să scăpăm de muncile grele, ne eliberează timpul, dar trebuie să păstrăm câteva care ne fac plăcere, să ne impunem să ne facă plăcere și să fim activi în fiecare zi în căminul nostru.

Cum cei mai mulți lucrăm mare parte a timpului stând pe scaun, aceasta este o contrapondere binevenită.

Dacă vă gândiți că nu aveți timp și vă trebuie neapărat cineva  să vă ajute în casă, mai gândiți-vă un pic. Luați-vă angajamentul mai întâi pentru o activitate casnică ușoară, care vă ia câteva minute, găsiți-vă o motivare pentru aceasta și măriți apoi cantitatea de muncă gradual. Pentru fizicul și psihicul dumneavoastră va fi o victorie. Echipamentele din casă vă dau autonomie suficientă, ceea ce acum câțiva zeci de ani părea literatură științifico- fantastică.

Este o discuție care se va desfășura pe mai multe paliere și pe care o voi continua și o voi dezvolta în următoarele articole (inclusiv despre mindfulness).

 Post-scriptum

Am o categorie de articole numită Electrocasnice în care nu am mai scris de mulți ani. Le voi actualiza pentru că s-au schimbat datele problemelor foarte mult în acest timp. Va fi amuzant să le recitesc acum!