Impresii din vacanta – Elvetia

Olanda fusese dragoste la prima vedere.

Dar Elvetia e altfel. Sau, mai precis, cantonul Zurich, zona de limba germana.

Am stat cateva zile intr-o tara frumoasa si ciudata si am incercat sa o consider acel “acasa”, pentru ca astfel va deveni pentru copilul meu.

Primul strat descoperit e ce se spune despre ea: ticaie cu precizie si asta e foarte bine pentru psihic. Transportul e perfect: tramvaiele vin la ora fixa, constant si des, asa ca nu s-a intamplat sa se ocupe toate locurile in ele vreodata cat am stat aici. Masini sunt, dar nu asa multe incat zgomotul si smogul sa devina dominante, lucruri care ma innebunesc la Bucuresti. Biciclete sunt mai putine ca in Olanda, dar au traseele bine delimitate. Aici se pare ca transportul in comun e asa bun incat nu te complici cu bicicleta sau cu masina decat daca vrei sa te recreezi. In plus, conditiile sunt diferite: Zurich este un oras vechi la care s-au pastrat constructiile istorice si strazile sunt inguste. In zona centrala masinile circula numai pe unele bulevarde; doar tramvaiele sunt omniprezente si misca aproape toata populatia dintr-un loc in altul.

Asa cum spuneam, orasul e vechi si m-am gandit prima data ce #$@&!? face ca acesta sa apara constant pe primele, uneori chiar in fruntea locurilor din lume unde e cel mai bine sa traiesti? Ce face sa se fi strans aici cei mai multi milionari si miliardari din lume? Daca privesti rapid o cladire, te gandesti ca esti intr-un burg din Transilvania; nu e nimic stralucitor, bombastic, nemaiintalnit.
Am inteles mai tarziu ca aici bogatia e bine temperata…  (Nu stiu de ce mi-a venit in minte expresia clavecinului lui Bach). Pana si bulevardul cu cele mai scumpe magazine din lume arata ca o artera obisnuita si doar eticheta care te intampina de cum deschizi usa unuia din ele iti indica ca ai pasit intr-o lume exclusivista (ah, si preturile, bineinteles!)

Desi are patina, orasul e curat; strazile sunt impecabile cu toata zarva iscata de oamenii locului si de turisti, de terasele mari sau cele incropite oriunde e loc de pus doua mese si cateva scaune. Forfota multimii ar transforma totul imediat intr-un vacarm oriental daca nu ar exista REGULI.

Si aici vine specificul acestui paradis: e guvernat de reguli stricte si clare. Iti place sa le respecti? Esti si tu respectat si pretuit. Nu iti place sa le respecti? Se pare ca ai o problema si vei parasi destul de repede locul, cu sau fara voia ta.

Pentru ca asta am inteles: aici sunt oameni bogati care vor sa isi prezerve statusul. Au organizat o bucatica de pe acest pamant in care te primesc cu bratele deschise; trebuie doar ca tu sa iti gasesti locul in ea. Ai sansa sa traiesti mai bine decat oriunde altundeva daca accepti acest contract: sa faci bine ceea ce faci si sa nu tulburi ordinea prestabilita.
Ceea ce m-a uimit este faptul ca imigrantii sunt amestecati in populatia locala, astfel ca nu cred sa fie vreo enclava aici. Este un mod eficient de a-i ajuta pe cei nou-veniti sa se integreze si sa adopte mai usor regulile locale. Iar in privinta randuielilor, dupa cum spuneam, nu exista loc de intors sau de  negociere.

Oriunde e loc de doua-trei mese, apare o terasa

Al doilea strat care mi s-a aratat a fost perfectiunea. Credeti ca nu exista? Va spun eu ca este palpabila in multe cazuri in Elvetia!
Nu realizezi privind imaginea de ansamblu; trebuie sa te apropii, atat la modul concret, cat si metaforic, pentru detaliile care iti releva ca pe plaiurile acestea s-a patruns in stratosfera existentei umane.

O poarta romantica

M-am intrebat la modul cel mai serios daca aici casele sunt construite de oameni sau de roboti. Chiar nicio imperfectiune pe pereti, niciun defect la imbinari, nicio balba, niciun locsor un pic sifonat? Chiar nimic, nimic la voia intamplarii? Serios? Ce sunt mesterii de aici: matematicieni, artisti plastici pointilisti, maniaci care si-au gasit misiunea vietii in a patimi pe piata constructiilor?

Robotelul care se plimba in fiecare zi pe pajiste

Va spun sincer ca voi vorbi cu meseriasii mei si vom dezbate despre secretele acestor realizari. Sunt curioasa daca stiu, din lunga lor experienta, cum este posibil sa ajungi la asemenea performante. (Sau poate nu e posibil; poate robotii au intrat pe piata constructiilor si sunt programati sa taie, sa lipeasca, sa desavarseasca la zecimi de milimetru orice).

Cum ar fi ca, in loc de un perete, sa ai aceasta priveliste cand deschizi usa apartamentului?

Pe plan metaforic, pare ca respiri un aer curat nu numai la modul propriu, ci ca viata iti este descatusata de micile mizerii cotidiene tocmai ca tu, fiinta umana, sa iti poti desavarsi menirea pe acest pamant.
Toate miscarile legate de locuinta, serviciu, banci, asigurari, copilul meu le-a rezolvat tot atat de precis si rapid pe mail sau prin posta si au fost extrem de putine cazuri cand a trebuit, totusi, sa se prezinte in persoana.
(Am vazut postarite dragute care conduceau niste masinarii ca niste jucarii, pline ochi cu plicuri si colete.)

Tot ce te inconjoara este facut sa te ajute sa te simti bine; nu numai oameni indatoritori si zambind la orice pas, ci modul in care este organizat fiecare aspect al vietii.

O terasa cu priveliste privilegiata

Oamenii se plictisesc traind intr-o lume perfecta? Nicidecum!
Veti vedea in partea a doua a articolului cum se distreaza acestia, dar si cateva ciudatenii, unele parand orwelliene, ale acestei lumi… aproape de perfectiune.