Merita sa reconditionam mobila de calitate proasta?

Iata, ca exemplu, birourile copiilor, cumparate cu vreo 15 ani in urma, cand mobilierul din pal asa-zis de calitate se vindea la preturi mari. Deh, era relativ nou aparut, iar noi am inghitit cu naivitate destule mode pana sa ne lamurim ce e cu ele!  Nu spun ca palul nu ar trebui cumparat, am facut-o si in ultimul timp, uneori e solutia ideala, spun doar ca acum avem de ales in cunostinta de cauza. E drept ca birourile la care fac referire si-au implinit destinul rezistand nenumaratelor vicisitudini datorate pasiunilor artistice sau neatentiei posesorilor. Si, pana la urma, ce am urmarit a fost sa le ofer copiilor blaturi de dimensiuni foarte mari pe care sa isi desfasoare lucrarile. Acesta e si sfatul pentru mamele de scolari: nu e cazul sa luati birouri de dimensiuni meschine; cu cat sunt mai mari, cu atat mai bine pentru copil.

Dar, Doamne, cand le-am demontat pentru a le reconditiona, am luat seama la cat de proaste au fost materialele si ca am dat bani atunci pe rumegus si hartie aproape ca pentru lemn masiv.

Si pun acum intrebarea din titlu: merita sa reconditionez aceasta mobila si sa o folosesc mai departe? Cineva ar putea spune, intr-o nota umoristico-depreciativa: dar da cateva sute de lei si ia niste mobila noua si zdravana, femeie, nu mai pierde vremea cu ele!

Insa, daca e sa analizam situatia, iata ce constatam, dincolo de bla-bla-urile cu salvarea planetei:

• ca sa alegi o piesa noua de mobilier, trebuie sa cauti modelul dorit prin magazine sau sa consulti cataloage pe internet,
• apoi trebuie sa o comanzi, sa o platesti, sa o transporti, dupa caz;
• toate acestea te costa timp, plus pretul obiectului in sine.

 

Daca vrei sa reconditionezi mobila de calitate indoielnica trebuie sa te asiguri:

• ca poti ascunde macar la prima privire conditia sa modesta,
• ca o poti repara sa fie functionala,
• ca ai un loc in casa in care se potriveste (si e de la sine inteles ca locul acela nu este in zona de primire),
• ca dispui de cateva scule de baza pentru a face treaba.

 

Cantarind variantele se poate lua o decizie justa.

Fiind in stadiul trierii mobilei pentru a aranja subsolul renovat, am hotarat sa mai dau o sansa multor piese din casa. Adunate, ar rezulta o suma frumusica pe care ar fi trebuit sa o scot din buzunar pentru mobila noua.

 

Reconditionarea birourilor a presupus urmatoarele etape:

Demontat si montat la final

Scule: surubelnite minus si plus, ideal si o surubelnita electrica. Pentru piesele mari sunt necesare doua persoane.

Reparatii ale sertarelor

Materiale si scule: chibrituri sau bucatele mici de lemn, aracet, sisteme de prindere, chit de lemn.

Din entuziasm sau pentru ca s-au blocat, (in niciun caz pentru ca sunt ingrozitor de proaste materialele!) cert este ca unele sertare au fost smulse si au cazut cu totul sau li s-a desprins fata. In zonele cu sine au aparut gauri in material. Solutia cand lipseste o bucata din pal este sa umpli gaura cu bete de chibrit sau cu bucati mai mari de lemn (cazul de fata) pe care sa le lipesti cu aracet si sa le apesi prin intermediul unei placi de lemn cu o menghina, lasandu-le la uscat cateva ore sau, si mai bine, de pe o zi pe alta. Apoi zona trebuie acoperita cu un chit de lemn.

 

Slefuirea si vopsirea

De ce e necesara vopsirea mobilei:

• din cauza de mai sus (sa ascunzi provenienta modesta);
• pentru ca suprafetele s-au deteriorat;
• pentru ca arata demodat.

Materiale: chit de lemn, vopsea speciala pentru melamina (am cumparat-o de aici), hartie abraziva cu granulatia de 80 si de 180 sau 240, ziare si cartoane din abundenta.

Unelte: masina de slefuit (se poate si manual, dar e nevoie de efort mare),  spaclu sau lama de cuter (pentru zone mici), trafalet, tava sau sita pentru acesta, o cutie in care sa fie pusa vopseaua.

 

 

In fotografie se vede cat de deteriorata este suprafata. Pentru ca unele zone s-au umflat, a fost necesar sa slefuiesc cu hartie abraziva de 80 aceste zone, sa le chituiesc, sa le slefuiesc iar, apoi am folosit o hartie abraziva de 180 sau 240 pentru toata suprafata, asa cum este indicat pe cutia de vopsea.

 

 

Tot pe cutie scrie ca se pot folosi la vopsire atat pensula, cat si trafalet, dar eu va sfatuiesc sa folositi trafalet pentru ca vopsirea este mult mai uniforma astfel (si mai usoara).

 

 

In cazul unei diferente mari de culoare dintre suprafata originala si cea vopsita sunt necesare obligatoriu trei straturi de vopsea, chiar patru. La nuante apropiate sunt suficiente doua.

 

 

 

Un pont pe care l-am citit pe internet spune sa imbraci cu o punga de plastic pe interior cutia in care pui vopseaua . Cand termini lucrul nu iti ramane decat sa o strangi si sa o arunci, cutia ramanand curata. Eu am inchis bine punga in care mai ramasese vopsea si am folosit-o peste cateva ore. Dar nu este indicat sa procedati asa de pe o zi pe alta pentru ca, oricat de bine o inchideti, pelicula ramasa pe plastic se va usca si o veti depune pe suprafata vopsita (eu am patit-o!).

Asa arata blatul vopsit.

 

 

Butonii

Materiale si unelte: culori acrilice, pensule.

Am vopsit si butonii sertarelor si am folosit pentru aceasta culori acrilice. Am intins mai multe straturi groase de vopsea pentru a da aspect texturat suprafetelor. Aceste culori la tub pe care le folosesc si copiii la scoala adera foarte bine pe suprafete si asa te poti juca cu variatii de culoare si poti face mostre pe care sa le folosesti atunci cand cumperi cantitati mari de vopsea.

 

 

Biroul la final. Preiau stafeta si e randul meu sa lucrez pe el cu speranta multor proiecte reusite. Oricate stricaciuni va suferi, stiu ca nu imi ramane decat sa iau o cutie de vopsea si un trafalet si sa acopar suprafata de lucru. Impreuna cu celalalt birou va forma blatul de lucru al unui atelier din subsol.

 

 

On February 19, 2017   /   DIY, Featured   /   6 Comments