Cand trandafirii isi desfac florile, e semn ca vara bate la usa.
Sfarsitul de mai este perioada in care domniile lor ne onoreaza cu frumusete, parfum si clasa.
Oricate soiuri de plante as avea si pe oricate altele le-as iubi, trebuie sa recunosc intaietatea trandafirilor.
Nu numai nobletea, ci si rezistenta (atat de ciopliti an de an pentru a creste si mai vigurosi) si perioada mare de inflorire ii fac omniprezenti in gradini. Aproape ca le-au acaparat, iar gradinarii profesionisti chiar trag un semnal de alarma privind saracirea biodiversitatii plecand de la aceasta (unica) preferinta.
Fiecare soi de trandafir are partea lui de glorie, oricare ar fi culoarea sau forma florilor.
Si oricare floare (nestropita) poate fi folosita pentru a decora un platou.
Dar pentru dulceata, stiu de la mama ca exista un anume trandafir, fara sa ii cunosc numele stiintific. Ea mi l-a plantat in curte acum multi ani.
Am citit pe internet ca exista mai multe soiuri cu acest scop, le-am vazut fotografiile, sunt frumosi; probabil ca au arome specifice, probabil ca sunt buni.
Insa mie imi place ca am vechiul trandafir din care si bunica mea facea minunata dulceata. Este un rambler (adica infloreste doar intr-o fereastra de doua-trei saptamani, in aceasta perioada), de aceea trebuie sa stau cu ochii pe el, cand florile se desfac, pentru ca foarte repede acestea se faneaza.
De pilda anul trecut, atat de incarcat si trist, am ratat sa fac ceva din el.
Acum insa am inceput de devreme sa culeg florile si prima portie de dulceata s-a produs deja.
Reteta nu e cea veche, din familie, pentru ca folosea sare de lamaie. Am cautat altele si din confluenta lor a rezultat ceea ce urmeaza:
Dulceata de trandafiri
Ingrediente:
→ 200 grame + 400 grame de zahar
→ o lamaie
→ 600 ml apa .
→ 120 grame de petale.
Ustensile:
→ cratita cu fundul gros (idealul este una speciala, din cupru)
→ borcane frumoase, de dimensiuni mici, spalate bine si tinute in cuptorul incins cateva minute pentru sterilizare
→ capace speciale sau celofan si sisteme de prindere
→ castroane.
Procedeu:
Petalele trebuie verificate sa nu fie ascunse intre ele vietati! Eventual, se spala.
Apoi se framanta usor cu 200 grame de zahar si zeama de la lamaie. Usor inseamna ca nu trebuie strivite, ci doar presate fin!
In acelasi timp, restul de zahar se fierbe pana se topeste in apa.
E momentul in care petalele framantate cu zahar ajung in sirop.
Dulceata se fierbe la foc foarte mic, intr-un vas cu fundul gros (visul meu e sa cumpar candva un vas din cupru special pentru ea), pana cand zeama luata cu o lingurita si picurata pe marginea unei farfurii nu mai curge, ci lasa stropi fermi.
Este de urmarit acest moment, pentru ca dulceata nu trebuie sa fie nici insuficient fiarta, nici prea legata.
Se toarna calda in borcanele fierbinti, apoi se fixeaza capacele.
Se pastreaza la rece.
Prezentare:
Acum cativa ani am mancat la un restaurant cu specific turcesc o prajitura din orez cu lapte si cu aroma (apa) de trandafiri (güllaç) si a fost incredibil de buna.
Asa ca am hotarat atunci ca o dulceata ar fi perfecta ca adaus la diverse preparate, astfel ca va avea siropul destul de apos, ca in reteta de mai sus.
Ca exemplu, iata o frumoasa prezentare de panna cotta.
Dulceata este pentru mancat, trandafirii proaspeti pentru privit si mirosit!
Si chiar, de ce nu ar merita banalul nostru orez cu lapte o prezentare de gala?!
Chiar merita si orezul, si de ce nu, si grisul cu lapte. Iti recoamnd si siropul de trandafir si capsuni. Este din categoria “Raiul pe Pamant” 🙂
M-am gandit si la gris 🙂
Siropul pare foarte tentant!
O sa-ti fac o marturisire: mie nu imi plac trandafirii in gradina. Daca ar fi numai dupa mine, i-as scoate pe toti cei pe care ii am acum si i-as inlocui cu tot felul de alte flori colorate. Nu fac asta pentru ca imi dau seama ca ar fi o prostie, desigur. In ciuda acestui fapt, mi-am tot cumparat butasi de-a lungul timpului, dar numai de trandafiri de dulceata. Rezultatul? Anul acesta am multi boboci de trandafir de dulceata care au inflorit aproape toti odata. Problema? Ploua de doua zile si ieri, cand am incercat sa vad cat de potriviti sunt pentru a-i gati, am constatat ca nu au miros! Pe la tine n-a plouat? Am aceasta senzatie, ca daca ii culeg plouati, nu vor fi aromati deloc. Daca nu ii culeg azi – maine, iar raman fara dulceata si anul asta. Oricum, daca apuc, voi face dulceata dupa reteta ta, ca am vazut ca tu nu ai scris ca ar trebui rupta partea alba a petalei, cea cu care se prinde de planta. Sau ai rupt-o?
Am prins o mica perioada fara ploaie. Si zilele acestea a fost mai mult innorat, cu ploi nesemnificative. E o primavara foarte ciudata, oricum. Sper sa ai noroc sa prinzi cateva zile insorite!
In privinta apei, ai observat ca am scris ca petalele se spala… eventual 🙂
Stiu ca in cartile de retete e faza cu taiatul partii albe a petalei, dar la noi in familie s-au folosit intotdeauna intregi. Si stii? am mestecat petale crude si partea aceea nu este mai amara, in dulceata nu se mai cunoaste ca sa spui ca nu e estetica. Nu inteleg de unde era traditia aceea.
Dulceata mea a iesit mai apoasa si am uitat sa scriu (voi face un update) sa se tina la rece. Dar poti sa o fierbi mai mult ca sa iasa mai legata. In orice caz, fotografiile nu ii fac dreptate, atat e de frumoasa culoarea, iar de gust sau miros ce sa mai vorbesc!
Bafta!
Gata, am facut o tura de dulceata ieri. Ce-o fi, o fi. Am gustat-o si avea aroma de trandafiri, in pofida faptului ca petalele culese dupa ploaie nu mi se pareau ca miros in nici un fel.
Ce am de zis: mi-au iesit vreo patru borcanele mici, dar pline cu petale, nu neaparat cu “zeama”, cum eram obisnuita sa cred ca trebuie sa fie dulceata de trandafiri. Am fiert-o destul, ce-i drept, dar nu pana sa devina foarte legata. Data viitoare cred ca o sa pun mai putine petale. O sa incerc sa fac si sirop.
Al doilea fapt: in dulceata mea se vad partile albe ale petalelor, chiar se vad, dar asta nu stiu daca ar trebui sa ma deranjeze sau nu. O sa incerc o tura si cu partea alba taiata, sa vad ce diferenta este.
Multumesc pentru reteta si pentru impulsul pe care mi l-ai dat. Mai am o reteta de la Vasi de incercat in weekend si apoi ma declar multumita.
Probabil ca ai fiert mai mult dulceata. Eu am urmarit foarte atenta momentul in care picaturile nu mai curgeau pe marginea farfuriei si am inchis focul. Am experienta cand imi ziceam (la alte dulceturi): hai sa o mai las un pic, inca un pic, sa fie zeama mai densa, iar cand se racea devenea groasa ca o melasa.
In privinta partilor albe: dupa cum observi in fotografii, nu se vad. M-am uitat acum inca o data si in borcane 🙂
Nu stiu ce sa zic. Ai framantat suficient cu zahar si lamaie petalele? Sa fie alt soi trandafirul?
Voi incerca si eu reteta lui Vasi.
Am mai facut o tura azi, caci pentru reteta de la Vasi n-am mai avut soc, s-a stricat.
Azi am taiat cu foarfeca partile albe, dar e inutil, petalele au si pe mijloc o nervura alba si aceea e cea care se vede in dulceata mea. Da, difera soiurile de trandafiri, o sa le fac poza alor mei si o sa vezi diferenta.
La tura asta am schimbat si zaharul (Coronita in loc de Margaritar) si nu prea mi-a mai placut ce culoare a iesit. Sper sa fie macar la gust satisfacatoare.
Daca se fierbe mai mult iese mai inchisa la culoare (se caramelizeaza putin zaharul); daca e fiert mai putin culoarea ramane mai vie. Nu cred ca zaharul a fost de vina, ca amandoua sortimentele sunt albe.
Va salut cu drag, denumirea stiintifica este de Rosa Damascena sau pentru noi este asa numitul “Trandafir de Damasc”, sunt multe retete si felurite adaptari, eu cred ca toate sunt bune insa ingredientul magic este pasiunea fata de acestia.
Multumesc pentru informatie; ma uitasem pe internet si vazusem denumirea, dar nu eram sigura ca soiul este cel din curtea mea.
Asa e, oricum i-ai pregati, aroma e unica!
salut doamnelor!
Eu am fiert PREA mult dulceata, e… tare si cristalizata :(. As mai putea sa ii fac ceva sa o dreg/folosesc?
Am functionat pe principiul: inca un pic, inca un pic si…