Am promis ca, dupa ce voi aranja cartile in biblioteca, voi scrie despre ele.
Am cateva lucruri de spus, in afara preferintelor personale.
Modul natural de alaturare a cartilor mi se pare ca ar trebui sa urmeze criterii ca: domeniul, o colectie anume, dupa varsta cititorilor etc. si nu dupa culori, cum mai vad in fotografii de interioare. Daca ar fi imbracate precum caietele de scoala in hartie colorata, iar codul acestora ar urma sa reprezinte o categorie anume, ar fi in regula.
Dar altfel, amestecate intre ele, rezulta un haos, mai ales daca numarul lor depaseste cateva sute de bucati. (Am intalnit inclusiv asezarea cu cotorul invers, asa incat sa fie vizibile foile si astfel sa se asorteze bejul lor cu camera! Un cititor nu ar aprecia niciodata un astfel de aranjament).
Va prezint cum le-am asezat cu ocazia renovarii bibliotecii. A fost un prilej sa le dau pe toate afara din rafturi, sa duc in alte camere cateva colectii si sa le aranjez mai bine avand la dispozitie locul astfel castigat.
Tot manevrandu-le, am dat de romane pe care nu am reusit inca sa le citesc, de carti pe care as mai vrea sa le rasfoiesc, in sfarsit, din fiecare categorie aproape a iesit la iveala ceva bun de studiat.
Ideea care mi-a venit a fost sa asez aceste carti, ca la o prezentare, pe raftul lor, asa incat sa iasa in evidenta si sa imi aminteasca sa le citesc.
Mi se pare mai relevant decat atunci cand isi asteptau randul sa fie citite stand pe o masuta, in teancuri. Pana la urma teancurile cresteau si le asezam in rafturi sa scap de ele atunci cand faceam ordine. Asa cum sunt acum, stau la locul lor si sunt o invitatie la lectura.
Cred ca este o idee buna pentru parintii care vor sa scoata in evidenta lecturi pentru copiii lor, sa-i incurajeze sa citeasca; e ca fructiera pe langa care trecem zi de zi; pana la urma mancam cate un fruct din ea.
Un raft de prezentare ar fi foarte bun si ma gandesc sa construiesc unul, dar pana atunci, si chiar si atunci, modul acesta la mine a dat roade deja si voi explica cum in continuare.
Incep sa arat corpurile de biblioteca din partea stanga, cu cateva volume de critica literara in raftul cel mai de sus, apoi urmand cartile de istorie, cele despre al doilea razboi mondial (e colectia tatalui meu pe care l-a pasionat domeniul si pe care l-am mostenit in aceasta privinta).
Despre al doilea razboi mondial cumpar carti pe care le consider interesante si acum tocmai am luat una de Anthony Beevor. Astept o perioada mai calma sa ma inham la ea. Am evidentiat-o asezand-o pe raft, vizibila cu fata, si nu cu cotorul.
Cateva carti de economie si de istorie economica, sa intelegem si din aceasta perspectiva lumea in care traim, din care am citit de curand “Stapanii finantelor” de Liaquat Ahamed, dintr-o colectie interesanta a Editurii Humanitas denumita “Povestea banilor”.
Si o mentiune pentru cei care au copii mici si doresc sa le insufle dragostea pentru studiul istoriei. O serie minunata de carti in care istoria este privita din perspectiva sociala, iar micii cititori sunt invitati sa devina un fel de detectivi care sa descopere diferite aspecte surprinse in materialele documentare. Istoria nu inseamna doar o insiruire de domnitori si de date de batalii, ci trebuie sa explice cum am ajuns aici si asa cum suntem. Daca s-ar fi studiat astfel la scoala pe vremea cand eram eleva, probabil ca acum aveam o alta meserie.
Pasiunea pentru case si pentru studiul modului in care au trait oamenii in ele de-a lungul timpului m-a facut sa cumpar carti de memorialistica, istorie, sociologie, antropologie, arta. Nu de putine ori am fost dezamagita ca nu am gasit exact ce cautam. Inclin sa cred ca acea carte perfecta, cumva de antropologie istorica si sociala, inca nu a fost scrisa, dar subiectul a fost incercat, suprafata lui a fost zgariata, cand si cand.
Pot spune ca am o colectie destul de consistenta, la confluenta tuturor acestor domenii, care poate oferi cuiva interesat un punct de plecare in intelegerea a ceea ce a reprezentat de-a lungul timpului viata unei familii si mediul in care a trait aceasta.
“Lumea de ieri” de Stefan Zweig este revelatia anului trecut pentru mine. Imi era cunoscut acest nume, fara sa stiu exact ce a scris. O intamplare a facut sa citesc undeva despre el si sa comand o carte, cu putin timp inainte de a vedea filmul “Hotel Budapest”. Acest film exceptional regizat de Wes Anderson, care pe parcursul a doua ore de vizionare am simtit ca merge pe granita extrem de subtire dintre sublim si ridicol, reusind sa ramana totusi in zona sublimului, ii fusese dedicat lui Stefan Zweig.
Bineinteles ca imediat dupa vizionare am luat cartea in maini si m-am scufundat in lumea sfarsitului de secol 19 si inceput de secol 20 dintr-o carte minunata, marturie a acelor vremuri si care atat de bine s-a pliat pe structura mea interioara.
De Radu Rosetti aveam o carte veche de calatorii, amuzanta si interesanta, pe care am folosit-o anul trecut in decorarea unei mese la care centrul era ocupat de carti.
Bineinteles ca atunci cand Editura Humanitas a scos volumul sau de amintiri m-am grabit sa il iau.
Urmeaza alte carti de memorialistica, de filozofie (nu m-a interesat domeniul, dar am incercat sa cumpar titluri importante pentru copiii mei), de istoria religiilor.
Am cateva albume de arta, reviste de arta, carti despre pictori si de istoria artei.
Am rasfoit iar acum cartea despre Klimt, unul dintre pictorii preferati, mai ales ca am vazut de curand un film cu Helen Mirren despre povestea si destinul celebrului portret al Adelei Bloch-Bauer. Si iata cum iar, din ciocnirea istoriei cu arta se nasc evenimente dramatice!
“Procesul civilizarii” de Norbert Elias, care se vede mai sus, este o carte de referinta, avand la baza o munca titanica de strangere a dovezilor si o privire geniala asupra premizelor dezvoltarii civilizatiei. Merita sa o cititi daca va intereseaza domeniul si daca nu ati facut-o deja! (Stiati ca in societatea medievala erau norme de conduita care impuneau ca la masa nasul sa se sufle cu mana stanga, iar cu mana dreapta sa fie apucata carnea? Nu se foloseau inca batistele, nici furculitele. Sentimentul de jena pentru suflatul nasului in mana sau pe maneca s-a dezvoltat foarte incet, iar in carte se explica de ce si cum s-a intamplat aceasta. Este doar un exemplu din multele descrise.)
Am citit-o mai demult si acum, cand am pus mana pe cele doua volume, am hotarat sa o recitesc. Dupa cum am mai spus, este un studiu de baza pentru cei interesati.
Si tot aici, o carte de Victor Ieronim Stoichita, “Despartirea de Bucuresti”. Am citit-o deja, dar a ramas asezata asa pe raft, ca sa o mai rasfoiesc putin. Am ajuns la acest critic de arta pentru ca mi-a starnit curiozitatea povestea scrisa de el in “Casele vietilor noastre”, carte despre care am scris aici.
Spre rusinea mea nu stiam acest nume, dar am cautat putin pe internet si am constatat cu surprindere ca, pe vremea cand era inca in tara, a scris prezentarea albumului dedicat lui Georges de la Tour, album pe care il am cumparat de multi ani, de pe vremea cand eram obsedata de clarobscurul acestui pictor de geniu.
Si iata cum se inchid cercurile din viata noastra! De unele suntem constienti, altele ne inconjoara fara sa aflam vreodata de ele.
Bineinteles ca am cautat si cumparat si minunata sa carte: “Cum se savureaza un tablou”.
Ajung acum la beletristica. In ultimul timp nu prea am mai citit literatura.
Am scos aici in evidenta un roman cu referinte bune al unui matematician, “Crimele din Oxford” de Guillermo Martinez.
Si un roman celebru, “Toba de tinichea” de Gunter Grass, de care mi-e jena sa spun ca nu l-am citit inca. De curand am aflat cat de controversat este profilul uman al acestui scriitor, desi eu stiam ca se afla pe un soclu de neclintit, iar asta ma face cu atat mai mult curioasa sa aflu singura daca sunt corecte sau nedrepte ultimele aprecieri asupra sa.
Am ajuns la zona cu literatura romana. Desi avem o literatura mica, s-au tot strans carti aici cu doi scolari in casa. Recitesc acum Craii de Curtea Veche (poate ca voi da prilejul sa vorbim de carte mai mult, sa vedem!) si am asezat Sonetele lui Vasile Voiculescu in fata pentru ca mi-e dor de putina poezie buna!
Ultima zona este ocupata de dictionare, carti si reviste stiintifice, dosare de calatorii si, sus de tot, o colectie de romane politiste.
Iar in partea de jos a rafturilor, peste tot, reviste, fisiere, dosare.
Cartile au nevoie de un mediu potrivit. Am volume a caror hartie s-a deteriorat din cauza umezelii si a frigului pentru ca au avut o istorie mai zbuciumata.
Ca sa tin minte ca trebuie sa le mentin conditii optime, am scris cateva reguli simple, le-am inramat si le-am asezat langa un termometru si un higrometru.
Concluzie:
Cartile intoarse cu fata se vad clar in biblioteca; e un fel de a striga sa fie luate de acolo si citite.
Ele se vor intoarce dupa un timp in rand cu celelalte urmand ca altele sa le ia locul. Repet, e o metoda foarte buna de a indemna la citit, nu numai pentru copii, ci si pentru noi, ca o extragere, din cand in cand, din vartejul treburilor de fiecare zi.
Cu atat mai mult, e un minunat inceput de subiect de conversatie, in familie sau cu oaspeti iubitori de carte.
Biblioteca nu este complet aranjata inca; voi adauga obiecte decorative care sa ofere coeziune vizuala atator volume insirate pe rafturi. Oricat de valoroasa ar fi fiecare carte in parte, trebuie sa arate bine si impreuna si sa faca placuta intreaga camera.
A fost un articol foarte lung si nu stiu daca v-a interesat ce carti citesc (fiecare are preferintele lui), sper doar ca sfaturile presarate ici-colo sa foloseasca cuiva.
Va multumesc ca ati intrat putin in lumea mea!
frumos
imbie la lectura 🙂
am si intrebari:
– in spatele tablourilor sunt carti nu e asa?
si
– cum sunt prinse de rafturi tablourile
Multumesc pentru comentariu, Maria!
Se pot aseza carti pe care nu dorim sa le expunem. Acum am doar in spatele unui tablou carti, dar voi aseza si in celelalte locuri. E pacat sa nu folosesc spatiul.
Sunt fixate pe rafturile de lemn cu suporturi metalice pentru tablouri.
Eu am un raft special in care tin ultimele carti cumparate si necitite (care din decembrie, cand am fost acasa si pana acum, s-a golit deja). Foarte interesanta cartea de istorie – o voi cauta si eu, sigur pustii mei vor fi incantati. Pentru copii eu am rezervat unul din rafturile de mai jos pentru cartile lui Tudor, la care sa ajunga usor iar Ilinca are raftul ei in camera, pe care insa va trebui sa il mut. Camera ei e micuta si ne-am tot plimbat cu mobila prin ea, pana cand raftul de carti a ajuns dupa usa. Nu m-as fi gandit ca un amanunt asa mic o sa ii schimbe obiceiurile de lectura! Are carti necitite in raft, dar vine mereu cu carti noi de la biblioteca scolii, uneori chiar carti pe care le are deja cumparate. Si spune, surprinsa si ea – nu le-am vazut! 🙂
Este vorba despre o colectie de carti, fiecare volum infatisand o perioada istorica. Pe mine m-a captivat; sper sa le placa si lor!
Acel raft special imi lipsea si trebuie sa indrept greseala.
Minunat articol, plin de informatie si semnificatie scris de un bibliofil.
O saptamana minunata va doresc.
Multumesc pentru aprecieri!
O saptamana cu spor!
Multumesc.