E weekend si iar ma foiesc prin casa si nu-mi gasesc locul.
Iar va scriu despre mine, desi ani la rand nu am vrut sa ma cunoasteti cu adevarat, nu am vrut decat sa va arat cateva lucruri care pot fi invatate despre casa, despre gradina, sa va invat cateva trucuri, sa va dau cateva sfaturi. Nu am vrut sa ma priviti in ochi, iar copiii nu au vrut nici macar fotografiile lor de cand erau mici sa apara prin articole.
Am zile in care imi vine sa arunc toata viata in care ma zbat sa castig ceva bani, chiar daca ceea ce fac imi place si acolo, dar cand problemele de serviciu se acumuleaza in vrafuri care risca in orice moment sa cada, pravalindu-se peste mine, ma gandesc: de ce?
Si scenarii fantasmagorice despre cum as putea sa-mi sustin altfel financiar familia si casa incep sa-mi rasara in minte: ma vad facand calatorii si vizitand toate targurile de vechituri din Europa (am harti cu ele, am reviste cu ele, citesc despre ele, scrutez avida fotografiile lor), ma vad apoi aducand acasa lucruri frumoase: lenjerii monogramate, fier forjat lucrat cu maiestrie, mobila veche nobila, dar cam deteriorata, gravuri ingalbenite, portelan si faianta, bijuterii pline de farmec… si cate si mai cate!)
Ma vad apoi cum le curat, le repar, le aranjez si le admir, inainte de a le arata tuturor.
Si imi imaginez apoi ca unii vor spune cum isi doresc si ei astfel de lucruri si as putea deveni astfel un fel de negustor de vechituri ca in secolele trecute, taman acum, in plin secol 21, secol pe care, de altfel, il iubesc atat de mult, care ma tulbura cu evolutia tehnicii si noul mod de viata care se dezvolta chiar sub ochii nostri.
Familia si casa au fost dintotdeauna lucrurile cele mai de pret pentru mine.
Am tinut cu dintii de amandoua, am facut toate compromisurile necesare (in limita moralei si eticii) pentru a le pastra, oricate incercari mi s-au ivit in cale.
Iar acum imaginatia mea vagabondeaza prin Europa dupa cai verzi pe pereti! E psihanalizabil, nu?
N.B. Trebuie sa fiu sincera pana la capat. Fata mea va pleca pentru un an in Olanda si familia se va sfasia pentru un timp intre cele doua capete ale continentului. Imaginatia mea batatoreste deja drumul pana la Rotterdam dus-intors si viziteaza toate orasele vechi ale Europei intalnite in cale.
Buna Gabriela,
Cu siguranta familia nu se va sfasia, doar se va imparti pentru un timp :-). Stiu ca departarea doare, atat pentru copii cat si pentru parinti, dar poate ca e ceva prin care trebuie sa trecem pentru a invata ceva in plus despre noi. Ideia de a deveni “negustor de vechituri” vine din pasiune, se vede asta in tot ceea ce ai pus aici online, cu siguranta vei gasi si o cale de a o pune in aplicare. Multe lucruri bune din viata pornesc de cele mai multe ori din cate o ideie ce pare un pic nebuneasca la inceput :-).
Daca stau sa ma gandesc bine, nici nu ar fi prima nebunie din viata mea 🙂
Multumesc pentru vorbele bune!
ei, hai, ca nu e chiar o sfasiere, e o impartire in doua locuri si un prilej pentru tine de a vizita si a-ti testa posibilitatea de a-ti pune in practica visurile. cine stie ce iese si din asta?
Asa e, Cristina, dar nu am ce sa fac: cu un ochi rad si cu celalalt plang!
Iar in privinta visului meu nebunesc, si eu ma intreb: ce va iesi din asta?
pai eu iti doresc sa iasa … bani :))
Multumesc, Cristina, cum intotdeauna am mai multe planuri de pus in practica decat posibilitati, mi-ar prinde bine 😉
Fiecare lucru are o parte buna, priveste intotdeauna partea buna si incearca sa profiti la maxim de pe urma ei, va iesi bine 🙂
Mersi, Green, in general vad partea plina…
eeeee , ce mi-ar placea sa te insotesc……
Ha! Daca ma gandesc ce ai mai aratat din cand in cand pe blog, te inteleg foarte bine!
De ce nu ? Ai putea sa ne arati lucruri minunate pe blog si in timp sa pui pe roate o mica afacere cu lucruri vechi si frumoase. Cat despre despartire … va fi greu, dar asta-i mersul normal al vietii. Copii cresc si trebuie sa isi deschida aripile. Un bun inceput fiicei tale in Olanda !
Multumesc, Dani, pentru urari!
Cat despre afaceri, mai vedem…
Fata ta pleaca la master in Olanda ? Ca si baiatul meu va fi in Olanda incepind cu septembrie. Daca crezi ca vrei ca fata ta sa stie sau are nevoie sa stie mai multe despre viata in Olanda ,putem face intr-un fel …Depinde de tine.
Multumesc, Ruxandra, te voi contacta pe facebook.
Draga Gabriela, nu vreau sa te descurajez, insa o astfel de activitate cred ca nu va merge la noi in tara intr-un mod satisfacator. Noi nu apreciem lucrurile cu istorie, care spun povesti… uita-te doar prin casele oamenilor… pline de artificial si lucruri stridente. Daca ai avea insa sansa sa desfasori o astfel de activitate in alte tari – mai civilizate si, de ce nu – mai bogate – fa-o! Esti plina de pasiune si ar fi pacat sa ramai cu un vis atat de important nerealizat. Run, Forest, run! 🙂 PS Felicitari fetei!
Multumesc, Andreea, si scuze ca raspund atat de tarziu! Incerc sa reintru in rutina de zi cu zi dupa concediu si dupa iuresul plecarii fetei mele.
Stiu ca sunt sanse mici pentru o astfel de afacere si, in plus, este foarte migaloasa si greoaie, asa cum mi-am dat seama acum.
daca as fi un bun comerciant as incerca sa-ti dau sfaturi. nu sunt, asa ca n-o s-o fac. stiu doar ca am incredere in gusturile tale (m-ai convins demult) si in spiritul practic.
despre partea cu olanda…ai sa vezi ca va fi bine. ti-o spune cu toata convingerea o mama care, atunci cand vrea sa vorbeasca cu fie-sa, gaseste-n memoria telefonului A_newyork, A_istanbul, A_londra, A_paris, A_venetia. sunt toate locuri unde a invatat sau a lucrat “a’ mica”.
la inceput ai senzatia ca paraie ceva in sufletul tau. apoi lucrurile se reorganizeaza si aseaza altfel si reinveti sa functionezi in noii parametri.
Multumesc, Laura, pentru incurajari. Este, intr-adevar, foarte bine acolo, aproape ireal de bine; acum sunt linistita in aceasta privinta.
Incerc sa ma obisnuiesc cu noua situatie, mai ales ca si baiatul meu va pleca in curand.
Ti-am citit si recitit mai demult articolele despre fata ta stiind ca voi trai si eu experienta plecarii copiilor. Nici nu-ti imaginezi cat a contat!