Am fost prima dată în Paris vara aceasta și am avut la dispoziție un weekend prelungit. O idee era să vizitez câteva obiective, precum Versailles, turnul Eiffel sau Louvre. Mi-am zis totuși că ar trebui să fac ceva mai mult pentru a înțelege acest oraș atât de căutat și de iubit. Gândul cel bun m-a determinat să pornesc la pas prin Paris.
Așa că…
Ziua 1: am parcurs 18 km, ziua 2: 22 km, ziua 3: 29 km, ziua 4: 17 km.
În total 86 km măsurați, la pas, prin Paris, în 4 zile.
Prima revelație a fost că acest oraș nu numai că e plin de muzee, statui, palate, ci că el, în ansamblu, poate fi considerat un monument. Parisul arată astfel, azi, pentru că a existat un împărat vizionar, Napoleon III, și acesta a găsit omul perfect pentru a-i îndeplini visul: pe Haussmann, cel care a fost prefect de Sena aproape 20 de ani (1853- 1870) și care a condus lucrările prin care orașul a devenit mai frumos, mai sănătos și mai prietenos cu locuitorii și vizitatorii.
Da, Paris este în sine un oraș-monument. Dar voi scrie separat despre aspectul său.
Astăzi mă voi referi la acel stil de viață cu care el te îmbie și pe care îl îmbrățișezi imediat. Te prinzi în dansul său jucăuș, te lași cucerit de ispitele sale și, slavă Domnului, ai de unde alege!
Acel savoir-vivre atât de parizian este deplâns că s-a diluat în ultimii ani cu venirea aici a prea multor nefrancezi. Dar mie, ca primă impresie, mi s-a părut că viața în acest oraș are o distincție pe care nu reușesc să o șteargă milioanele de turiști și de lucrători care vin din toate colțurile lumii.
Sediul central
Locul în care m-am cazat a fost ales special în centru, lângă Louvre, pentru ca rutele la pas prin Paris să fie accesibile fără a lua metroul. Toate hotelurile au hărți de buzunar, perfecte pentru a fi utilizate cu ușurință. Așa cum spuneam în organizarea genții pentru excursii, îmi place să folosesc o hartă tipărită, pe care desenez traseele ce vor deveni ulterior memento-uri ale călătoriei.
Cu punctul de plecare fix în mijloc, acestea au fost ca niște raze sau cercuri, funcție de destinație. În prima zi m-am dus la muzeele d’Orsay și Rodin, plus o plimbare în Place de la Concorde și Rue de Rivoli. Ziua a doua am fost în cartierul Marais, apoi, a treia zi, am trecut de porțile Parisului pentru a ajunge la Les Puces și m-am întors prin Montmartre, apoi am fost la turnul Eiffel. Ultima zi a rămas pentru Louvre, apoi pentru o plimbare pe malul Senei și la Notre Dame.
Muzee, expoziții
Dragostea de viață (bună) a parizienilor se răsfrânge asupra organizării muzeelor. Departe de atmosfera solemnă și seacă din alte locuri ale lumii, aici interioarele sunt pline de agitație, de cafenele și multe locuri de ședere.
Muzeul d’Orsay este amenajat chiar într-o fostă gară.
Muzeul Rodin este mai clasic, dar are o grădină încântătoare în care m-am plimbat printre trandafiri și statui celebre.
Iar când am intrat la Louvre, a fost un șoc. După ce am trecut de filtrele de siguranță, în loc să dau de o sală cu casele de bilete, m-am trezit într-o gară, parcă. Imensă, modernă, cu scări rulante, cu magazine, cafenele și băncuțe. Unde sunt? Am nimerit bine? Acesta e clasicul Louvre? E uimitor cum au putut gândi totul. Astfel încât acest loc să poată înghiți zilnic mulțimi impresionante de vizitatori.
Iar experiența vizitării să fie cât mai plăcută.
Sălile sunt imense și amenajate impecabil.
Expozițiile pe care le găzduiesc muzeele sunt de asemenea importante. Eu am prins la muzeul d’Orsay expoziția Berthe Morisot, una dintre doamnele impresionismului.
Monumente
Cum spuneam la început, acest oraș e în sine un monument. De aceea experiența de a merge la pas prin Paris nu poate fi decât câștigătoare.
Sunt atât de multe palate, statui, case memoriale, încât, inevitabil, scapă pe sub radarul circuitelor turistice. Găsești locuri care să îți placă fără să știi inițial ce reprezintă. Apoi mai citești ceva pe google și îți dai seama că ai ajuns în fața unui monument al orașului. Altul!
Amintesc doar câteva, pe lângă cele ce apar altundeva în articol:
- Bazilica Sacre-Coeur de pe dealul din Montmartre, la care am ajuns urcând treptele, bineînțeles, nu cu funicularul;
- catedrala Saint-Louise des Invalides;
- Școala Militară;
- Grand-Palais și Petit-Palais;
- Notre Dame, din păcate afectată rău de incendiu;
- Place de la Concorde;
- Ansamblul muzeului Louvre;
- Place de la Bastille;
- Hotel de Ville.
Parcuri
Parcurile au stat tot sub bagheta magică a baronului Haussmann. Dorința împăratului a fost ca acestea să fie la îndemâna tuturor locuitorilor. Grădinile private ale palatelor au devenit, și ele, cu timpul, publice.
Astfel am ajuns să le străbat și să mă bucur de frumusețea lor. Peluzele interzise publicului sunt marcate, iar celelalte sunt accesibile oricui. Puteam să mă întind la soare sau să mă delectez cu un picnic în multe locuri în care am fost.
Exemple de parcuri
Cea mai mare adunare am găsit-o, sâmbătă seara, în grădinile din jurul turnului Eiffel, pe Champ de Mars. O petrecere populară uriașă la iarbă verde, ca în picturile impresioniste.
Am fost de mai multe ori în Jardins des Tuileries, loc în care oamenii se adăposteau la umbra copacilor sau încercau ceva senzații tari în roata panoramică sau la alte echipamente de distracții.
M-au uimit aleile acoperite cu un nisip albicios extrem de aspectuos, pe care l-am întâlnit și pe Champs Elysees, în zona parcului.
Am citit ulterior că nisipul a fost introdus cu secole în urmă de Andre le Notre pentru ca doamnele din înalta societate să nu își murdărească rochiile în noroi. Iar acum specialiștii se luptă cu praful care se formează din cauza lui și care afectează copacii din jur și deteriorează operele de artă expuse în aer liber. Nici nu își pun problema să betoneze aleile, pentru că aceste locuri și-ar pierde farmecul inițial. Încearcă, în schimb, să probeze alt tip de nisip, mai puțin agresiv, și să recurgă la artificii peisagistice pentru a diminua efectele nefaste.
Pe Esplanada Invalizilor am văzut cea mai frumoasă și sofisticată bordura de flori, o operă demnă de un arhitect peisagist.
Iar într-o zi am luat cina la o terasă din Jardin du Palais Royal, privind un domn care juca fără odihnă Petanque.
Sena
M-am plimbat pe malul Senei și am admirat podurile, la rândul lor opere de artă. Sunt zone cu copaci imenși pe unde oamenii aleargă sau merg cu bicicleta.
Am coborât pe marginea apei la un moment dat, un loc tot atât de bun de promenadă.
Cafenele, restaurante, cofetării
Am mâncat la restaurante și la terase chic și am băut cafea peste tot pe unde m-am oprit.
Cafenelele sunt atât de numeroase și accesibile, încât cu greu te poți stăpâni să nu te așezi la un colț de stradă oarecare ca să comanzi ceva.
Iată aici, în fotografie, o clătită flambată cu Grand Marnier. Așa am omagiat vizita din Montmartre.
O experiență gurmandă am avut la Le Grand Colbert. Înainte de a savura mâncarea, am admirat interiorul luxos și plin de gust. Am comandat o supă de ceapă, specialitate franțuzească extraordinară. După un fel doi la fel de consistent, imposibil de comandat și desert!
Am vrut să ajung la cofetăria Angelina pentru a bea L’Africaine. Pot spune că e cea mai bună ciocolată fierbinte din lume, servită cu o porție serioasă de frișcă. Cu un fraisier alături, a fost divin!
Un interior uimitor s-a asortat cu luxul mesei.
Mi-am propus să ajung și la Laduree și a fost nostim că am cumpărat macarons și fraisier de la o cofetărie de lux, pe care apoi le-am mâncat pe o bancă, pe marginea străzii.
Mă rog, strada era bulevardul Marigny.
Magazine
Ce ar fi viața bună fără cumpărături? Magazine sunt peste tot, dar Galeriile Lafayette atrag ca un magnet toți turiștii. Însă nu e indicat să ajungi în weekend pe acolo. Erau cozi la intrarea în raioane și un puhoi de lume cum rar am mai întâlnit. Totuși, mă bucur că m-am aventurat în mulțime pentru că astfel am găsit amintirea perfectă a acestui sejur: un album de artă despre Paris, văzut timp de 100 de ani prin prisma publicației L’Illustration. Nici acum nu-mi vine să cred ce noroc am avut să îl ochesc printre multe alte cărți.
La Printemps, alt loc celebru de cumpărături, am fost într-o perioadă mai liniștită și m-am bucurat de experiența avută aici.
Dacă vreți să citiți mai multe despre marile magazine din Paris, aveți un articol aici.
Mergând de-a lungul străzilor, am găsit mereu mici magazine specializate, unele cu mărfuri deosebite, și m-am minunat câte lucruri diferite pot cumpăra sau colecționa oamenii. Mi-au mers la inimă câteva din cartierul Marais!
Librării sau cărți la colț de stradă
Am intrat în librării celebre, precum Calignani sau WHSmith, ambele pe Rue Rivoli și am cumpărat ceva reviste, dar, cum spuneam mai sus, cadoul perfect pe care mi l-am făcut l-am găsit la Galeriile Lafayette.
Pe malul Senei m-am oprit de multe ori să admir cărți, ilustrații, afișe sau acuarele expuse de vânzători ambulanți. Cu răbdare, poți găsi comori ascunse printre vrafuri de lucruri dacă ești colecționar.
Târguri de vechituri și magazine de artă
Unul dintre obiective a fost să ajung la Les Puces, iar pentru asta trebuia să străbat orașul către nord, până la poarta Clignancourt și să ies prin ea către periferia orașului.
Well, poarta nu mai există ca atare, treci doar de un bulevard suspendat numit cel periferic. Aici te simți imediat ca acasă: cu magazine dărăpănate și vitrine soioase, cu tarabe nesfârșite având ca negustori figuri familiare, cu oameni care îți oferă pe stradă o mulțime de prostii; chiar blocurile din zonă par suspect de românești.
După această zonă pestriță am ajuns la Les Puces, loc organizat pentru vânzătorii de artă sau de vechituri, depinde pe ce obiect pui ochii.
Mi s-a părut totul supraevaluat și nu am cumpărat până la urmă nimic. Dar a fost o experiență pe care mi-ar fi părut rău să o ratez.
Culmea e că, chiar lângă Louvre, am nimerit ziua următoare peste un târg de vechituri de duminică. Gata-gata să cumpăr niște seturi de tacâmuri argintate așa-zise de hotel, la preț decent, dar până la urmă am renunțat.
La întoarcerea de la Les Puces, am urcat dealul către Montmartre, până la bazilica Sacre-Coeur – 270 de trepte.
Am coborât apoi pe cealaltă parte a dealului, pentru a lua prânzul, apoi am urcat din nou cele 270 de trepte. Am remarcat că mai toată lumea se înghesuia la funicular. Deci am fost nu doar la pas prin Paris, ci am avut parte și de ascensiuni!
De această dată am plecat înapoi spre centru pe străduțele în pantă, pentru a descoperi locurile istorice, pline de artiști și de mici magazine de artă și suveniruri.
Aici este o zonă pe care o voi cerceta în amănunt cu proxima ocazie.
Divertisment
Am trecut în fiecare zi pe lângă Palatul Garnier, unde este opera, și am observat cum domină spațiul, cu statuile sale impunătoare.
În Montmartre am dat de celebrul Moulin de la Galette, vechea moară ce a produs făina din care proprietarii au făcut pâini numite galettes, atât de bune încât moara le-a preluat numele și a devenit faimoasă. Locul acesta a atras ca un magnet, de-a lungul timpului, parizienii, printre care mulți artiști importanți care, de altfel, l-au și imortalizat. A fost cabaret, sală de bal, studio de televiziune. Acum aici este un restaurant.
Coborând pe rue Lepic, am ajuns în Place Pigalle, unde se află Moulin Rouge. M-am strecurat printre turiști ca să o fotografiez.
În schimb, frumoasa clădire a teatrului Folies Bergere, era strălucitoare și singuratică în dimineața în care am fotografiat-o, chiar înainte de a lua micul dejun la o cafenea din împrejurimi.
Doar câteva exemple de clădiri văzute de mine, din multele săli de spectacole care împânzesc orașul. Bănuiesc că pentru a avea acces la reprezentații trebuie să faci rezervări cu mult timp înainte; nici nu mi-am propus, oricum, așa ceva.
Finalul aventurii la pas prin Paris
La un moment dat, la muzeul d’Orsay, am ajuns în fața unui tablou celebru. Îmi plac enorm impresioniștii, dar Renoir nu se numără printre preferații mei.
M-am oprit alături de mulți alți oameni și am privit îndelung. Știam pictura din albume, dar nu mi-am putut închipui impactul asupra privitorului a acestei pânze de dimensiuni mari, înfățișând un grup de tineri cu fețele relaxate și jucăușe, care se distrează, beau și dansează într-o frumoasă zi de vară, în grădina de la Moulin de la Galette. Renoir a pictat mai bine decât oricine lumina.
În sala mare a muzeului, oamenii se uitau uimiți la aceste personaje care păreau că se opriseră o fracțiune de secundă din vesela adunare pentru a fi admirați de posteritate.
Apoi m-am plimbat pe Champs Elysees. În zona parcului, am observat uluită picăturile de lumină care cădeau pe solul albicios.
Atunci am realizat că voi privi întotdeauna, de acum încolo, lumina strecurată printre frunzele copacilor prin ochii lui Renoir.
Nu e rău, mi-am zis, pentru o primă vizită la Paris!
Leave a Reply