Anul acesta am imaginat o masă de Paște multicoloră.
Vesela e cea pe care am folosit-o la nenumărate mese de primăvară. Am combinat obiectele altfel și m-am bucurat încă o dată de ele. De castroanele și farfuriile Bordallo Pinheiro, de cele de la Zara Home, de paharele Ikea și de cele din cristal fin moștenite. Singurul element nou este iepurele verde pe care l-am cumpărat recent.
Fața de masă nu trebuie neapărat să acopere toată masa. Se vede că aceasta, din damasc în picouri, e foarte mică, aproape ca un Tischlaufer. De aceea am așezat șervete sub fiecare tacâm.
Pe masă nu sunt flori. Nu am simțit nevoia să adaug, pentru că zona de masă din bucătărie e grădina de iarnă acum, plină de plante așezate pe multiple înălțimi. Iar ceea ce nu apare în fotografii: prin ferestre se vede grădina plină de lalele multicolore.
Nu am elaborat un centru de masă complicat pentru această masă de Paște. Iepurele din mușchi sintetic e foarte nostim și păzește ouăle.
Câteva preparate
Am cumpărat demult o farfurie specială pentru ouă, din colecția de primăvară de la Villeroy & Boch și am folosit-o destul de rar. E foarte frumoasă pentru ouă umplute. Rozmarinul înflorit din mijloc și pătrunjelul creț sunt din grădina de mirodenii.
Îmi place ca primăvara să prepar dulciuri cu fructe de pădure.
La rețeta de Panna Cotta am adăugat acum un piure de căpșuni și am ornat-o cu afine și mentă.
Charlota de ciocolată albă e un desert clasic pe care îl fac de câte ori am ocazia. Acum am umplut-o cu căpșuni.
Vă destăinuiesc că această masă a avut loc deja. Într-un fel, anul acesta sărbătorim Paștele de două ori: și pe cel catolic și pe cel ortodox. Întâlnirea cu dragii noștri copii e binecuvântată oricând s-ar petrece.
Leave a Reply